Perluțe sidefate (9.30 am 18,12. 2010 -2.30 am 23.12.2010)

Flore: Giugiuleni

Andrei  Abramiuc: Cea mai bună fază dură!

Flore: Ingâtă Car Washu!

Nenea de la Car Wash: Facim tăt? Facim șî salonu sau numai pi-afară?

Meniu Celentano: Suc in asortisment

Băieții cu flayere: Luați, fetele, că sunt pe gratis!

Fetele: În românește n-aveți?

Băieții cu flayere: Da ci? Nu știți rusăștii?

Washington City, Celentano: Câte unul!

Tanti Anutza (administratora de frigider): N-o să vă fie nici cald dar nici frig!

Nicu: Mi-o plăcut de tine! Ai fost maladetz!

Liviu (mim): Iosif Țon

Andrei Abramiuc (mim): furou

Lizu (mim): mărgăritare

Andrei Abramiuc (pe sanie): Ihaaaaaa… Mai tare, Mișa! Mai tare!

Renata (sub sanie): Nuuuuuuuuu!....

Renata (pe sanie, către Andrei Pascaru): Andrei, dacă mor acum, să știi că m-am bucurat cu voi!

Renata (coborând de pe sanie): I’m alive, alive, alive! Halleluja! Alive! Praise and glory to the lamb!

Nicu (către Renata): Te binecuvântez să rămâi în Cărpineni, măritată cu un moldovean!

Andrei Pascaru: Ia-o ca pe un cuvânt profetic!

Nicu (la brutărie): Ce calzi sunt colacii!

Andrei Pascaru: Nu-s colacii calzi! Tu ești înghețat!

Renata (în vamă, la intrarea în Ro): Ce corp diplomatic suntem noi!... Numai corp, fără diplomă!

Renata: Salutări din Cărpineni!

Pavel: De la cine? De la fratele Petru?

Renata: Da, de la fratele Petru Junior!

Flore: Good stuff! Good stuff!

Crâmpeie de lumină verde

Te-am păstrat mereu ascuns într-un colț al inimii ca pe ceva prețios și aproape sfânt. Uneori te-am și uitat...
Ți-am atribuit mii de forme și culori, te-am inculpat și te-am iertat cam tot de-atâtea ori; te-am avut aproape și mi te-am depărtat... Am lăsat timpul să treacă pe nesimțite și te-am lăsat să zaci în cufărul închis al inimii și am vrut să te uit.

Azi te iau ca pe o icoană de preț de și te privesc. Însă taci sub praful amintirilor ce te îmbracă neștiut. Te iau în mână și mi-e frică să nu te scap. Te țin strâns cu ambele mâini și vreau să te simt... mi-e frică să nu mă mint pentru a mia oară.
Te iau și te strâng la piept... Îți lustruiesc ochii împăienjeniți să le dau strălucirea de smarald de altă dată!...

Relații (studiu de caz)

Calitate vs cantitate în relații

Investiții în relații

Sabotarea propriilor relații

Alegeri/Decizii

1. Relația cu Dumnezeu:
- poziția (identitatea) mea în Hristos;
- copiii lui Dumnezeu chemați să fie diferiți;
- Black or white; there is no middle way!

2. Relația cu propria persoană:
- respect de sine;
- încredere în capacitatea de a raționa;
- complexe de inferioritate;

3. Familia:
- prezentă;
- viitoare;

4. Prietenii (anturajul):
- criterii de alegere a prietenilor;
„Scopul și valorile mele dictează/determină standardul de selecție.”
- presiune din partea grupului;
- ce acceptăm vs ce nu acceptăm; teama de a spune „nu”;
- teama de a fi respins;

5. „Girlfriend”:
- criterii/factori decisivi (aspect fizic vs caracter);
- scopul relației respective;
- așteptări vs sacrificii;
- teama de a fi singur;

CONCLUZII: 

Atâta vreme cât eu nu îmi găsesc împlinirea în relația cu Dumnezeu, nu îmi voi găsi împlinirea într-o (altă) relație sau carieră, deoarece mereu va exista un gol în viața mea.

Ava adică Tată

Am o inimă sfărâmată, împărțită în mii de bucățele... Haosul perfect și halucinant îl găsesc în mine. Ca într-un hotel, în camerele sufletului meu se perindă mereu cupluri de contradicții: răsărit și apus, dragoste și ură, război și pace, vis dulce și crudă realitate, Adevăr și minciună... Îmi sunt pe rând prieten și dușman, ghilotină și catapultă de vise, elixir al vieții și otravă de amoruri... Viața mi-e un drum, mereu între cer și pământ,  ca timpul, trupul și viața unei femei ușoare împărțită între bărbații ce-i trec prin pat. În fiecare seară, m-aprinde un dor nespus de Veșnicie, dar în fiecare nouă dimineață pun la cale o strategie prin care sunt tot mai legată de pământ. Nu sunt nimic mai mult decât un boț de pământ, pudrat cu dor de Adevăr, dar învelit de un strat gros de contradicții amestecate cu  nimicuri; cu toate astea, Absolutul m-a incorporat în Trupul Lui și mi-a dat suflare de Viață. Îmi analizez cu meticulozitate fiecare acțiune și decizie; dar Tu nu te-ai gândit să dai înapoi când ai murit pentru mine. Mă umplu mereu cu amarul acestei lumi, dar Tu verși peste mine iertarea Ta cea dulce. Mă pierd în întunecimea minciunilor, dar Tu îmi luminezi calea. Când lanțurile mă leagă tot mai strâns de ceea ce urăsc, Adevărul mă eliberează. Deasupra lumii care îmi țipă în urechi și-mi spune că nu însemn nimic, glasul Tău plin de dragoste, îmi șoptește cu dor că pentru Tine sunt totul. În mijlocul zgomotelor, furtunilor și tornadelor, mă inunzi cu pace, putere și îmi oferi stabilitate. Deși totul pare fără noimă, sens sau înțeles, Tu îmi amintești că în Cartea Ta sunt scrise toate zilele vieții mele, mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele. În mijlocul haosului vieții mele, Tu îmi spui că totul decurge conform planului Tău, fără abatere și fără întârziere... Singură nu pot, dar Tu ești cu mine. Spre Tine privesc...

Mi-e inima împărțită.... dar toate bucățelele sufletului meu sunt unite de dragostea Ta într-un întreg perfect și indivizibil. Am primit o nouă identitate, fiică de Rege și cetățean al Noului Ierusalim, dar emigrat în deșertul unei lumi ce nu este a mea. Nu merit nimic, dar în Tine am totul. Deși sunt singură și nimeni nu este cu mine, Tu mă cuprinzi cu brațele Tale... Cu lacrimi în ochi, privesc spre Tine și strig: „TATĂ!”.

While I'm waiting....

„Nu supravieţuieşte cea mai puternică dintre specii, nici cea mai inteligentă, ci cea care răspunde cel mai bine schimbării.” (Charles Darwin)

Îmi amintesc momentele când, după o lungă perioadă în care am  încercat să creez o legătură cu cei din jurul meu, stăteam  față în față cu adevărul. Dezamăgită și înșelată, ma simțeam doar o jucărie de pluș manipulată după bunul plac al cuiva. În acel moment, adevărul avea un gust amar, greu de suportat. Singura întrebare care îmi cutreiera mintea era: „De ce?! (De ce tocmai eu? De ce tocmai tu? De ce tocmai în felul acesta? De ce acum?)”. Încercam apoi, să găsesc răspunsuri la aceste întrebări, o anumită logică a comportamentului, motivația ce stătea în spatele minciunii și secretul tăinuit de atâta vreme.  Dar de multe ori, nu reușeam să aflu nimic. 

Și mai dezamăgită, îmi ascundeam tot mai mult adevărata față, mă închideam singură între gratiile propriilor deziluzii și frustrări. În propria mea cușcă, era totuși bine. Aveam gratiile care mă protejau. Eram eu, cu regulile mele, departe de atâția oameni gata să ia din nou în mână jucăria de pluș. După o lungă perioadă de asceză, timp în care mi-am rumegat propriile sentimente, iar lor le-am descusut comportamentul, singurătatea începuse să doară, iar toamna își făcea loc încet printre crenguțele noduroase ale gândului meu. Atunci mi-am spus ca sunt gata să ies din nou în lume, convinsă fiind, că la nevoie, gratiile vor fi acolo să mă protejeze.


Timp de mai multe luni sau chiar ani, mi-am cărat cușca cu mine, în fiecare relație și în fiecare loc în care am fost. Dar mi-am dat seama că de fapt, eu nu mă apropii de nimeni și nimeni nu se apropie de mine. Era tot eu, admirându-mi singură propriile cicatrici; eram tot eu, împreună cu cușca mea. Mi-am dat seama că... așa nu se poate. Și am renunțat la cușcă. 

Asemeni copilului în prima sa zi de grădiniță, pășeam în lume mânată de curiozitatea de a cunoaște oameni, de a învăța lucruri noi și de a-mi face prieteni. Totuși, nu mi-am putut uita cicatricile. De fiecare dată când mă priveam în oglindă, îmi aminteam nefericita întâmplare când un necunoscut și-a scrijelit numele pe scoarța sufletului meu. Nu mai eram dispusă să fiu vulnerabilă. Așa că mi-am făcut din lut o mască pe care o purtam de fiecare dată când, asemeni Cenușăresei, mergeam la bal. 


Am inventat chiar și un joc al orgoliilor ascunse în spatele gesturilor, privirilor și zâmbetelor false. E jocul meu cu mine însămi, cu reguli ce se schimbă de la o secundă la alta. Și asemeni oricărui alt joc, la final, toate piesele se întorc înapoi în cutie. Satisfacția câștigului dispare și rămân din nou singură. Sleită de puteri, mă desprind ușor de realitate și încep să visez...


Visez o zi a transparenței perfecte, când soarele va străluci cu putere. Visez la o zi când prezența Adevărului nu va însemna nimic altceva decât bucurie și eliberare. Aștept primăvara, acel anotimp al renașterii sufletului meu, când amintirile vor fi șterse, rănile vindecate iar îndoiala va dispare... Iar acum știu, nu mai este mult până atunci. Aștept în tăcere și cu lacrimi în ochi să vii....

Minciună colorată țipător

În fiecare zi mă hrănesc cu minciuni colorate cu albastrul ochilor tăi și  roz bombon... Te mint chiar și pe tine, tăinuind armata de sentimente ce-mi mărșăluiesc prin sufletul prea obosit de-atâtea războaie cu sine însuși...  Azi mi s-a scurs prin vene ultimul strop de energie.
Azi renunț să mai mint.

Efemeritate

Cu toții avem fragile castele de nisip
Ce ne fac legendare personaje din mitul lui Sisif:
Mărețe clădiri, palate, muzee sau castele
Puternice, trainice și parcă rupte din stele,
Care la primul val se dovedesc a fi efemere.

Efemere sunt cuvintele grele
Ce le-arunci cu nonșalanță
Peste atâtea amintiri superbe.
Efemeră e clipa ce trece,
Efemer e și dușul cu apă rece.

Anti - efemeritate

Bijuterii de aur trecute prin focul vieții
Ornate cu cristale devin prețioase creații
Oricine poate deveni un mic făuritor de frumusețe
O cloșcă cu puii de aur sau fuiorul din poveste.

Bijuteria e moneda de schimb în fața morții
Acea garanție a biruinței asupra greutății.
E simbioza perfectă încununată de iubire
Ce-i face pe cei doi  uniți în nemurire.

Amintire

Neștiut gândul meu se îndreaptă către tine
Și-n visul meu iubirea cu buzele te atinge.
Te cânt nesperat când singurătatea mă surprinde
Și amintirea îmbrățișării calde mă cuprinde.

Ce simt pentru tine e un mister grozav
Ce îmi pictează trecutul și prezentul precum un zugrav.
Aș risca totul pe-o carte fără zăbavă
Și m-aș duela să-ți câștig inima-ntreagă.

Dar am s-aștept ca tu sa deschizi ochii,
Am să-ți las cale liberă, de împlinire să te apropii.
Nu-ți voi mai pune piedici pe calea cea lungă
Deși îți doresc chemarea să fiu pentru a ta inimă stăpână.

Nu voi lua ce nu mi se cuvine
Și-mi voi păstra darul curat ca piatră de aducere aminte
A ceea ce-am fost când iubirea ne cutreiera firea...
De-atunci bunul cel mai de preț rămâne amintirea.

Pas absent

Și parcă în fiecare zi farmecul trece
Din nou și din nou mă supun la dușuri cu apă rece
Nu există pe lume o alternativă plăcută
Când realitatea e-n față și visul încă se luptă.

Atunci copilul din mine tot plânge cu lacrimi
Și simte cum pasiunile refuzate se transformă în patimi
Ce întunecă orizontul, visarea, privirea
Și uită cea dintâi lege a omului: iubirea.

Refuz ca pe iluzii frânte să îmi clădesc nemurirea
Refuz sau beau veninul din cupa ce mi-o oferă firea.
Dar am să îmi hrănesc sufletul cu polenul cugetelor curate
Și-am să beau din izvorul sufletelor nepătate.

Smaraldul din ochi am să îl spăl cu doruri
Să ardă mai tare, trezind în tine fiorul
Acea sclipire ce o caut mereu în marea albastră
Când soarele apune și luna e încoronată crăiasă.

Am să las scoica inimii să cânte dorul de tine
Valul ce roade stânca când țărmul atinge.
Speranța am s-o transform în pescărușul ce cu aripa în zbor atinge
Cel mai înalt val care spre idealuri tinde.

Poate că ne lipsește curajul și frica ne cuprinde
Când liniștea apasă și-adâncimea ne surprinde.
E pasul mereu absent, e cratima dintre două cuvinte
Nu e poftă de viață ci frica că vom sfârși în morminte,

Legați cu cătușe de-amor și uniți de legăminte...

Gând stacojiu

Rămâi visul meu
Chiar dacă să aștept e greu
Promit să te caut mereu
Să te construiesc din cioburile sufletului meu.
Lasă-mă să mai sper încă o seară
Căci iată în suflet se adună frunze, deja e toamnă...
Și-a mai trecut o vară,
Când speram să te privesc măcar o seară
Dar nu ai apărut iar eu m-am pierdut
Între agonie și derută
Iar azi mi-e lacrima prea mută.
De negrăit durere se-așterne în tăcere
Pe aripi de dor ca o vioară sufletul îmi geme
E pustiu, e frig și vântul bate
În jurul meu se-aud numai șoapte
Spune-mi într-un târziu, într-un amurg stacojiu:
„Mai așteaptă puțin și am să viu!”

Încă mai cred în povești

Copilul din mine e tot ce-a mai rămas din ce-am fost altădată... Și-am să-l prețuiesc și-am să-l îngrijesc ce pe un lucru de preț, căci fără el nu vreau să trăiesc, să uit să iubesc, să zâmbesc curat așa cum la pieptul Tău am învățat. Dar Te am pe Tine ca tată, iar Cuvântul Tău mi-e apă, ce mă păstrează în viață să-i pot privi pe ceilalți în față.


Ei, și să nu uiți când ești...
Încă copil să crezi în povești,
Căci crești și-nlocuiești
Iubirea cu nepăsarea și ura,
Adică nu mai iubești,
Devii om mare, urăști...
O lume de fiare,
Privești din depărtare,
Pe frunte-ți apar acum picuri de sudoare
Și lacrimi în colțul ochiului,
Zâmbește, zâmbește,
Căci ochiul lui încă te privește
Și te-ndrăgește,
Adică el încă te iubește
Așa cum încă iarba crește,
Chiar de n-o observi tu,
Pe cer o stea pentru tine încă strălucește,
Lucește ochiul din care lacrimi curg
Când vede-o stea căzând încet în amurg
Căci are răspuns la gânduri mute
Și ude-s buzele celui ce na uitat să sărute
pe-ai săi părinți pe frunte
Chiar de are-n suflet pagini rupte ascunse, nu pierdute,
Ferice de cel ce poate râde
Căci poate ține fruntea sus celui ce va plânge
Și se se bucure cel ce poate plânge
Căci nu în suflet greutățile se vor strânge.

Obsesie

Îmi revine mereu absurd în minte
Zi și noapte chipul tău cuminte
Te pictez în culori de apă-albastră
Și-mi amintesc în zori de întâlnirea noastră.

E jocul nostru curat de libelule
Ce-mi cutreieră gândul fără să se-ndure
De pustiul obsesiv ce-l lasă
Când toți fluturii sunt prinși în plasă...

Muză pierdută

Versul meu e prea sec pentru a-ți fi închinat
Așa că tu ai fugit seara pe-nserat.

M-ai lăsat singură cu gândul meu
Așa cum ai făcut mereu când mi-era mai greu.

Pustie mi-e bătaia inimii prea triste
Când vântul vrea sa bată, frunza să miște.

Am strâns nisip din deșertul Sahara în mine,
Și prea multă sete de tine.

Vântul bate și ploaia cade
Mereu și mereu în sufletul meu e noapte.

Îmi scapi absurd printre degete asemeni argintului viu
Când în căușul inimii e complet pustiu...

Scrisoare cu destinatar necunoscut 3

Malul lacului, 08.08.2010

E târziu, dragul meu, trebuie să plec... Îți las ție cortul amintirii să te adăpostești în el, în nopțile reci când cerul nu va fi acoperit de stele care să-ți amintească de mine.

Poate ne vom întâlni la toamnă când tăcerea ce stă între noi nu va durea atât de tare... Vor fi frunze atunci, doar frunze care ne vor îmbrăca ușor... Iar tu vei fi noul Adam și eu noua Evă... Vom fi în lumea noastră purtând haina inocenței perfecte. Vom fi noi doi sub mii de frunze...

Acum e prea târziu căci am plecat. Dar îți voi scrie. Adio, dragul meu necunoscut!...

Scrisoare cu destinatar necunoscut 2

Malul lacului, 07.08.2010

Și azi am sperat că ai să apari și că-mi vei trimite în zori o rândunică care să-mi ureze ”Bună dimineața!”... Dar ai întârziat și întrebări mii mi-au ars gândul precum un fier încins inima. Am încercat să-ți scriu o poezie... Ba chiar două! Dar sufletul mi-e prea sărac să mai cânte dorul iar gândul prea încet să ajungă până la tine... Așa că-ți scriu niște rânduri seci pe-o foaie de un alb murdar ce-mi trădează gândul curat.

Mi-e sufletul gol ca o peșteră din creierii munților, în care amintirile se ascund precum liliecii de lumina dureroasă a tăcerii. Și da, tăcerea doare chiar dacă afară e soare...

Și e cer senin azi chiar dacă în suflet se adună nori negri de ploaie prevestind furtuna de amintiri ce mă va răscoli și azi până în adâncuri. Dar vino tu, ceas al dimineții mele, să împrăștii ceața ce s-a așezat de atâta așteptare.

Vreau să fiu din nou copil și să te întâmpin zâmbind, să mă bucur la gândul sosirii tale și să te îmbrățișez curat... Dar azi vreau să zburăm și să dansăm ca două libelule pe suprafața lucie a lacului. E lacul gândului meu prins între noroiuri și cuprins de doruri...

Haide, ce mai aștepți?...

Scrisoare cu destinatar necunoscut 1

Suceava, 22.07.2010

Ah, dragul meu, ți-aș spune că azi mă simt singură. Dar nu știu cum ar trebui să-ți spun asta și nici în ce context. Dar iată că împrejurarea e doar un fir verde de iarbă și o bucată de hârtie iar tonul este imposibil de reprodus în scris.

Așa că am să-ți spun simplu și abia șoptit: mi-e dor de tine și te doresc în neștire... Îți caut parfumul în bătaia suavă a vântului iar privirea o caut în albastrul cerului senin și-n apa limpede de izvor. Ți-aș făuri iar un chip din norii pufoși de iulie târziu sau din mirosul dulce de frăguțe, dar nu are nici un rost pentru că vei reuși mereu să mă surprinzi cu o îmbrățișare și raze de soare în amurg.

Da, te-am căutat și astăzi și nu te-am găsit. Tocmai când aveam atâta nevoie de tine... Unde ești și de ce iți ia atâta timp să ajungi? Știu, îmi vei spune că încă nu e timpul potrivit, că nu am crescut îndeajuns și că trebuie să mai aștept puțin. Și da, ai dreptate. Dar până ai să vii, trimite-mi o margaretă de un alb pur în drum...

Refuz

Refuz să fiu un om simplu
Și să visez tot timpul
La o iubire pierdută, stropită de lacrimi când plângi
Sortită pieirii precum talazul care se lovește de stânci.
Refuz să privesc în urmă
Asta după doi ani când am stat în umbră
Și m-am zbătut, am luptat
Speranța s-o înmulțesc cu doi am încercat.
Dar el zicea: "Să nu speri,
Învață să trăiești mizer!
Renunță la visele tale și ia-le pe-ale mele
Chiar dacă n-o sa-ți țină de cald în nopțile grele!"
Dar n-am renunțat
Și am sperat
Că e îndejuns faptul că eu m-am schimbat.
Dar realul trebuie acceptat.
Corabia s-a scufundat.

Refuz sa fiu un om simplu
Dar sunt și eu în lupta permanentă cu timpul.
Zâmbesc, visez ca și copilul curat
Ce pe aripile dragostei are sufletul purtat.
Nu sunt dispusă sa fac compromisul
Prin praful lumii să îmi târăsc visul.
Și mă revolt, sufăr, plâng, suspin
Dar în fața vieții capul nu-l înclin.
Visul meu e zbor de înger curat
Ce pe tabla vieții va da greutății șah mat.
Dar nu renunț și cu curaj voi dărâma munți
Așa că te îndemn să nu uiți
De unde ai plecat și pe ce drum ai apucat.

Și poate te crezi un om simplu
Dar vreau sa-mi ințelegi motivul
Pentru care eu merg înainte.
Indiferent care ți-e dorința fierbinte
Viata e un tren ce nu trece de două ori prin aceeași gară
Oricare ți-ar fi regretul dintr-o seară de vară.
Inima ți-e închisă deși dorința e-aprinsă
Dar nu uita că speranța în tine există!
Privește-te bine în oglindă
Și nu lăsa visul să se stingă!
Reevaluează-te stând cu tine față în față
Meșterește-ți rima ca pe-o zână frumoasă
Și las-o inimii să vorbească
Despre tristețea ce-apasă
Sau despre viața nefastă ce te-a prins ca într-o plasă.

Lagamant pentru pamant

Imi simt sufletul prins
... speranta s-a stins.
Imi simt capul plin
... de tot mai mult pelin.
Sunt un prizonier trist
... in propriul paradis.
Si vreau sa ma desprind
... aripi sa-ntind
Visul sa-aprind
... cand cerul ating.
Si visez departe
... la o zi aparte
Cand totul va avea sens
... si un inteles dens.
Vreau fericire concreta
... data de o lume prezenta.
Vreau sa ma regasesc
... pe un drum nou sa pornesc.
Trecutul ma trage in spate
... dar pornesc prin noapte
Spre un nou viitor
... si-mi suna in minte ca un ecou:
Lupta pentru un pamant nou!


Si las totul in urma
... inchid amintirea-ntr-o urna
Ridic fruntea sus
... e un dor nespus
Ce m-aprinde, surprinde
... ritmuri de tango cuprinde.
Si-am sa schimb macazul
... inainte sa ma doboare talazul
Si nu am sa ma sting
... inainte ca visul sa-l ating.
Speranta nu ma lasa
... sa renunt la aceasta lupta nefasta.
Si-mi inchei versul prea plin
... de un vis senin
Si in zbor m-aprind
... cantand, dansand
Versuri compunand
... in oceanul dragostei cand ma scufund.

Definitie :)

- Definește noțiunea "iubire" te rog.
- Greu.
- Încearcă...
- Să fiu scurt... O dăruire completă și o dezicere față de restul, orice ar fi și ar opri o parte din dar...
- Dar?...
- Tu dăruindu-te... ești dar...

Zâmbește sublim :D

Trecutul...
E doar începutul.
Era o zi de vară
Într-o senină seară.

Copil erai
Oamenii iubeai
Părinți ascultai
Dragoste primeai.

Dar ai crescut
Școala a-nceput
Timp liber voiai
După libertate tânjeai.

Și timpu-a trecut
Prima dragoste a apărut
Iubirea dădeai
Daru-i primeai.

Era cer senin
Zâmbet sublim
Căldura era
Și vă bucura.

Erați voi doi,
Mereu amândoi,
Dar apăreau nori
Zid între voi.

Reacții percepute
Și acțiuni combătute,
Zâmbete triste,
Sentimente stinse.

Amintiri strivind,
Dorințe-năbușind
Mereu fugind
De tine iubind.

Liniște nu aflai,
Iubirea-i pierdeai.
Dar ai finalizat
Ce era demult terminat.

Acum tu stai trist
Puțin pesimist
Și sper că-ntr-o zi
Ea va veni.

Pare-un blestem
Suferind pe-al iubirii lemn.
Este-o răscruce
Spre ea te va duce.

Și te  va iubi
Cum tu ți-ai dori
Totul perfect va fi
Când dragostea vei simți.

Trebuie doar să aștepți
Și-n ea să te-ncrezi
Că va apărea
Și viața-ți va colora.

Nu ceda acum
Când ea e pe drum.
Mai este puțin!
Zâmbește sublim!

Încrede-te-n Cer
Iubește sincer
Aprins de dorințe
Sentimentele cântă-ți.

Primește-o pe ea
În inima ta
Las-o să intre
Să-ți sărute visul cuminte!

Copil :)

Vreau să fiu mereu un kid
Plătind pentru asta zâmbind
Iubind curat
Ca un fluture înaripat
Metamorfozat
Schimbat
Din interior vine asta, ai uitat?

Și trăiesc
Și cresc
Copil fiind
Mereu înainte privind
Descoperind
Cântând
Versuri compunând
Și pun pe foaie
Petale de floare
Amintindu-ți mereu
Ce copil dulce sunt eu.

Străin

Sufletul mi-e gol...
Iar tu îmi ești străin din nou

Ca un dureros ecou...
Mereu, mereu și din nou.


Te lovești puternic din mers
De-al sentimentelor sens.

Nebun alerg fără să m-opresc
Dar vin la tine să mă odihnesc.


Te caut cu dor aprins
Și sper că nu te-ai stins,

Iubind curat un vis
Ce duce spre abis.


Și tot strâng în adânc,
Mereu în gând,

Într-un suflet flămând
... ceva căutând.

Mister

Ești misterul dintr-o zi de vară
... plămădit în suflet cu migală,

O rază în dar
... și-o undă în zadar,

Purtat în minte și în gând
... secrete ascunzând.

Zâmbetul e curaj
.... să-ți arăt ție cine sunt azi.

Joc vechi întors pe dos
... ținut în palme duios,

Jucat în pas de dans
... pe-al inimii vals.

Plutesc în dans
... e doar primul vals.

Și visez tot timpul, e-atât de simplu
... n-am să schimb ritmul. :)

Ultimul dans...

- Ce cauţi iar în gândurile mele?

- Ha, tu m-ai chemat.

- Te înșeli; de ce aș face asta?

- Știi și tu prea bine.

- Nu te-am chemat, te-am uitat și nu poți suporta asta, de asta ai venit.

- Te minți singură. Nu aș veni neinvitat.

- Tot plin de glume ai ramas. Haha.

- Recunoaște, nu-i adevăr.
 
- Adevăr nu ai fost tu, ăsta e adevăr.

- Încerci să îți impui unele lucruri, să poți uita altele. Mereu ai făcut asta.

- De parcă ai știi, de parcă ți-ar păsa.

- Niciodată nu m-ai crezut.

- Mereu nu ți-a păsat.

- Și totuși, sunt aici. Spune.

- Deci, vezi?! Nu-i negare... lasă asta, ai venit acum și mi te plimbi prin vene și ți se pare că totul e ca mai înainte.

- Poate nu-i, dar sunt aici. Îți lipsesc?

- Fii serios măcar o dată.

- Deci îți lipsesc. Nu-i negare.

- Încetează și pleacă.

- Am venit, m-ai chemat, sunt aici. Să plec fără să știu de ce m-ai chemat?!

- Tu chiar nu înțelegi că nu te-am chemat, ai venit singur, dar acum pleacă. Nu te vreau.

- Plec, dar mă voi întoarce. Ăsta e adevăr.

- Și dacă ți-aș spune, vei înceta? Te vei întoarce?

- ...

- De ce vii mereu în momentele grele, când inima mi-e goală, când nu știu ce simt?

- ...

- Taci, asta faci. Și de ți-aș spune că nu de tine mi-e dor, ca nu la tine visez, dar vii mereu pentru că numai alături de tine am atâtea amintiri de dragoste, de dor... m-ai crede?! Nu te vreau, te-am uitat, am reușit să te las chiar de mă temeam că se va întâmpla asta odată. Ai plecat, rămâi acolo. Mi-a fost dor de tine, nu ți-a păsat, te-am vrut, tu nu ai putut... Tu ai plecat iar eu te-am uitat.

- Da.

- Da?! Asta e tot ce spui?

- E adevăr, ce altceva să spun?! Fiecare pe drumul lui, cu gândurile lui, cu dorurile lui, iar eu... apropo, am plecat. Pentru totdeauna.

- Da.

- Da?! E tot ce poți să spui?

- E tot ce trebuie. Adio, străine.

- ... e adevăr.

By Sunshine :)

Mi-e sufletul....

Mi-e sufletul prea greu ca să mai zboare
Cuprins de doruri și aprins de patimi.
Te caut în prag de ziuă și-n amurg sălbatic
Cu setea deșertului prea doritor de apă.

Mi-e sufletul prea roșu, ars de mii cuvinte
Urmă concretă a iubirii ce a fost mai înainte.
Tu ești noaptea când visul găsește împlinirea,
La buza de vest a codrului, Iubirea...

Who will you give yourself to? Cuz nobody wants, more than I want you

- Are you sure you really want him?
- I do. He has a briliant mind, a great soul. He's an honest person, smart, intelligent, with a strong character. He's a charming gentleman with a great future. He's a deep thinker. And above all... he loves me. I know he does despite all  the other other things.

But who is to say? Who is to blame? Theres nobody wants you like I do. Who is to say? Who is to know the truth? When no one is left and nothing they said can save you. Who is to say? Who is to blame? Who will you give yourself to? Cuz nobody wants, more than I want you...

Odă cofuziei

Nu știu de unde vii și-ncotro te-ndrepți,
Nu știu de ai ochi negri sau poate verzi.
Nu știu de-mi ești promis sau trebuie s-aleg,
Nu știu de ești al meu. E un mister.

Nu știu dacă trebuie să  mă opresc sau să merg nainte,
Nu știu de trebuie s-aștept sau să te caut.
Nu știu de-ți vreau prezența sau ființa,
Nu știu din ce cupă trebuie să beau.

Cum te voi recunoaște oare
Și cum voi știi ca ești al meu?
Confuzie, tu domini astăzi
Rațiunea și sufletul meu!

Cele zece porunci - Octavian Paler

“Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”
(Octavian Paler- Viata pe un peron)

I wanna dig down deep - I wanna lose some sleep I wanna scream and shout - I wanna know you inside out

Inside Out

the biggest lie you ever told - your deepest fear 'bout growin' old
the longest night you ever spent - the angriest letter you never sent
the boy you swore you'd never leave - the one you kissed on new year's eve
the sweetest dream you had last night -- your darkest hour, your hardest fight

I wanna know you - like I know myself
I'm waitin' for you - there ain't no one else
talk to me baby - scream and shout
I want to know you - inside out
I wanna dig down deep - I wanna lose some sleep
I wanna scream and shout - I wanna know you inside out
I wanna take my time - I wanna know your mind
ya know there ain't no doubt - I wanna know you inside out

the saddest song you ever heard - the most you said with just one word
the loneliest prayer you ever prayed - the truest vow you ever made
what makes you laugh, what makes you cry what makes you mad, what gets you by
you highest hight, your lowest low - these things I want to know

I wanna know you - like I know myself
I'm waitin' for you - there ain't no one else
talk to me baby - scream and shout
I want to know you - inside out
I wanna dig down deep - I wanna lose some sleep
I wanna scream and shout - I wanna know you inside out
I wanna take my time - I wanna know your mind
ya know there ain't no doubt - I wanna know you inside out
I wanna know your soul - I wanna lose control
c'mon n' let it out - I wanna know you inside out
ya gotta dig down deep - I wanna lose some sleep
I wanna scream and shout - I wanna know you inside out
tell me everything...

Mda...

Intotdeauna gasesti usor ceea ce nu cauti. Iar ceea ce cauti gasesti abia in ultimul loc. (Murphy)

Te caut

Te caut febril

Prin vise neştiute

Cu mâini prea mici

Ca să te-apuc.

Cu verde-n ochi

Ce-arde fierbinte

Sting în zbor

Sărutul în adânc.

Te caut înot

Prin apele amare

Şi sper zadarnic

Să primesc răspuns.

Tu taci 'ndărătnic

Şi aştepţi lumina

Ce azi răsare din

Din al meu surâs.

Stiai?....

Stiai?... Am pornit spre tine si calc pe taramuri straine mie. Nu stiu ziua si locul plecarii mele, insa imi stiu destinatia: bratele tale. Nu am o harta cu strazi si locatii... am doar harta chipului tau zugravit din aspiratii si vise proprii. Am pornit spre tine... Si cu fiecare zi sunt din ce in ce mai aproape de tine, iar nerabdarea de a te intalni creste si mi-e imposibil sa nu tresar la fiecare cotitura a drumului, cuprinsa de speranta ca te voi gasi acolo, ca ma vei aștepta si tu, gata sa ma întîlnești. Câteodată, dorul de tine si nerabdarea de a te intalni parca ma sufoca; si-atunci ridic ochii spre cer si îmi înalț ruga. Ca raspuns primesc ploaia ce-mi stampara parca setea, ma eliberează si-mi da puterea de a-mi continua drumul spre tine. Stiu ca si tu ma astepti. Stiu ca si tu ma cauti si ca mergi pe acelasi drum ca si mine. Poate suntem chiar tovarasi de drum. E un drum ciudat, sinuos, lung si istovitor... plin de vise doruri si iluzii la fiecare pas. Pasesc sub soarele dogoritor al iubirii, calcand pe pietrele incinse; si mi se pare mereu ca iti vad chipul in mirajul baiatului Morgan. Stiu ca si tu ma astepti... Stiu ca si tu ma cauti... Pe tine, martorul tacut al dorului meu, te chem sa-mi vii mai aproape... Te chem sa-ti vad chipul. Te chem sa ma cuprinzi cu privirea ta si sa ma ineci intr-o imbratisare eterna. Te astept sa-mi auzi chemarea...