Adio

Îți reproșez
Iubirea și Visele și Moartea
Și pumnul mi-l ridic
Spre tine, bulgăr de nimic!
Distrus-ai Universul
Pe când zideai Edenul,
Ca pe-un ridicol ideal de-atins.
Te-ai dus acum în alte zări albastre
Să construiești infinitul
Din nimic.

Imperative

Săgetă-mi cerul și rupe-l în două
Creând în zbor o lume a iubirilor vechi și-o lume nouă
Iar tu rămâi mereu la granița dintre ele
ca un cuțit înfipt într-o rană din care curge necontenit
Sânge! Și fiere.
Plutind mereu de-asupra și-atât de viu în materie
Rupe-mi în două sufletul și trupul
scrijelindu-ți cu-n briceag numele în ele.
Scrie în dreptul lor moarte sau viață
după cum ți-e vrerea.