luni, 28 noiembrie 2011

Binecuvântare. Prieteni. Bucurie!


Astăzi am înțeles că unele lucruri nu sunt făcute ca să fie uitate iar unele legături nu sunt făcute pentru a fi zdrobite, indiferent dacă în unele momente ne sunt povară sau binecuvântare. De fapt, stă în puterea noastră ca, prin credință, să le numim o binecuvântare, știind că toate lucrurile lucrează spre binele nostru. 

Călătoria în Moldova de acum un an reprezintă doar o mică verigă din planul minunat al lui Dumnezeu pentru viața mea. Începând de atunci am putut vedea cum lucrurile prind contur. Încetul cu încetul. Dumnezeu îmi revela doar câte o mică bucățică din puzzle-ul vieții mele, punându-mi la încercare credința, pentru ca acolo unde o speranță a fost zdrobită, El să aducă o viziune și mai mare și mai minunată. De atunci și până acum, El a adăugat unele verigi, iar pe altele le-a îndepărtat. 

Când mă gândesc la Moldova, primul cuvânt care îmi vine în minte este: BINECUVÂNTARE! Acea călătorie a reprezentat un nou start în ceea ce privește relația mea cu Dumnezeu și relațiile mele cu cei din jur. Dumnezeu mi-a dăruit atunci ochelarii Lui prin care să văd lumea și planul Său pentru mine.

Când mă gândesc la Moldova, imediat îmi vine în minte cuvântul: PRIETENI! Antoine de Saint-Exupery spune: „A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lăuda.”. Și mare dreptate avea! Călătoria asta nu ar mai fi fost la fel fără ei! 

Când mă gândesc la Moldova, îmi vine în minte cuvântul: BUCURIE! Bucuria de a vedea bunătatea lui Dumnezeu! Bucuria de a fi împreună cu prietenii cei mai dragi! Bucuria de a păși prin zăpada imaculată! Bucuria de a te simți viu și fericit!...



marți, 8 noiembrie 2011

Scurtă epistolă celui ce nu uită

Am înțeles acum că ești surd și orb! Atât de surd încât nu auzi marea vuind în spatele tău, gata să te înghită cu toată avuția ta strânsă într-o desagă ruptă și plină de praf! Nu auzi nici pescărușii țipând înspăimântați și nici țipetele celorlalți naufragiați. Nu vezi nici stânca nemișcată ce stă și încă așteaptă. Nici curcubeul sau raza de soare. Pendulezi mereu între trecut și viitor uitând în graba ta prezentul ce trebuie trăit, sperând că între timp marea se va liniști. Dar poate că frumusețea clipei de acum stă tocmai în mângâierea violentă valurilor...