Scurtă epistolă celui ce nu uită

Am înțeles acum că ești surd și orb! Atât de surd încât nu auzi marea vuind în spatele tău, gata să te înghită cu toată avuția ta strânsă într-o desagă ruptă și plină de praf! Nu auzi nici pescărușii țipând înspăimântați și nici țipetele celorlalți naufragiați. Nu vezi nici stânca nemișcată ce stă și încă așteaptă. Nici curcubeul sau raza de soare. Pendulezi mereu între trecut și viitor uitând în graba ta prezentul ce trebuie trăit, sperând că între timp marea se va liniști. Dar poate că frumusețea clipei de acum stă tocmai în mângâierea violentă valurilor...