Am o inimă sfărâmată, împărțită în mii de bucățele... Haosul perfect și halucinant îl găsesc în mine. Ca într-un hotel, în camerele sufletului meu se perindă mereu cupluri de contradicții: răsărit și apus, dragoste și ură, război și pace, vis dulce și crudă realitate, Adevăr și minciună... Îmi sunt pe rând prieten și dușman, ghilotină și catapultă de vise, elixir al vieții și otravă de amoruri... Viața mi-e un drum, mereu între cer și pământ, ca timpul, trupul și viața unei femei ușoare împărțită între bărbații ce-i trec prin pat. În fiecare seară, m-aprinde un dor nespus de Veșnicie, dar în fiecare nouă dimineață pun la cale o strategie prin care sunt tot mai legată de pământ. Nu sunt nimic mai mult decât un boț de pământ, pudrat cu dor de Adevăr, dar învelit de un strat gros de contradicții amestecate cu nimicuri; cu toate astea, Absolutul m-a incorporat în Trupul Lui și mi-a dat suflare de Viață. Îmi analizez cu meticulozitate fiecare acțiune și decizie; dar Tu nu te-ai gândit să dai înapoi când ai murit pentru mine. Mă umplu mereu cu amarul acestei lumi, dar Tu verși peste mine iertarea Ta cea dulce. Mă pierd în întunecimea minciunilor, dar Tu îmi luminezi calea. Când lanțurile mă leagă tot mai strâns de ceea ce urăsc, Adevărul mă eliberează. Deasupra lumii care îmi țipă în urechi și-mi spune că nu însemn nimic, glasul Tău plin de dragoste, îmi șoptește cu dor că pentru Tine sunt totul. În mijlocul zgomotelor, furtunilor și tornadelor, mă inunzi cu pace, putere și îmi oferi stabilitate. Deși totul pare fără noimă, sens sau înțeles, Tu îmi amintești că în Cartea Ta sunt scrise toate zilele vieții mele, mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele. În mijlocul haosului vieții mele, Tu îmi spui că totul decurge conform planului Tău, fără abatere și fără întârziere... Singură nu pot, dar Tu ești cu mine. Spre Tine privesc...
Mi-e inima împărțită.... dar toate bucățelele sufletului meu sunt unite de dragostea Ta într-un întreg perfect și indivizibil. Am primit o nouă identitate, fiică de Rege și cetățean al Noului Ierusalim, dar emigrat în deșertul unei lumi ce nu este a mea. Nu merit nimic, dar în Tine am totul. Deși sunt singură și nimeni nu este cu mine, Tu mă cuprinzi cu brațele Tale... Cu lacrimi în ochi, privesc spre Tine și strig: „TATĂ!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...