Versul meu e prea sec pentru a-ți fi închinat
Așa că tu ai fugit seara pe-nserat.
M-ai lăsat singură cu gândul meu
Așa cum ai făcut mereu când mi-era mai greu.
Pustie mi-e bătaia inimii prea triste
Când vântul vrea sa bată, frunza să miște.
Am strâns nisip din deșertul Sahara în mine,
Și prea multă sete de tine.
Vântul bate și ploaia cade
Mereu și mereu în sufletul meu e noapte.
Îmi scapi absurd printre degete asemeni argintului viu
Când în căușul inimii e complet pustiu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...