Încă mai cred în povești

Copilul din mine e tot ce-a mai rămas din ce-am fost altădată... Și-am să-l prețuiesc și-am să-l îngrijesc ce pe un lucru de preț, căci fără el nu vreau să trăiesc, să uit să iubesc, să zâmbesc curat așa cum la pieptul Tău am învățat. Dar Te am pe Tine ca tată, iar Cuvântul Tău mi-e apă, ce mă păstrează în viață să-i pot privi pe ceilalți în față.


Ei, și să nu uiți când ești...
Încă copil să crezi în povești,
Căci crești și-nlocuiești
Iubirea cu nepăsarea și ura,
Adică nu mai iubești,
Devii om mare, urăști...
O lume de fiare,
Privești din depărtare,
Pe frunte-ți apar acum picuri de sudoare
Și lacrimi în colțul ochiului,
Zâmbește, zâmbește,
Căci ochiul lui încă te privește
Și te-ndrăgește,
Adică el încă te iubește
Așa cum încă iarba crește,
Chiar de n-o observi tu,
Pe cer o stea pentru tine încă strălucește,
Lucește ochiul din care lacrimi curg
Când vede-o stea căzând încet în amurg
Căci are răspuns la gânduri mute
Și ude-s buzele celui ce na uitat să sărute
pe-ai săi părinți pe frunte
Chiar de are-n suflet pagini rupte ascunse, nu pierdute,
Ferice de cel ce poate râde
Căci poate ține fruntea sus celui ce va plânge
Și se se bucure cel ce poate plânge
Căci nu în suflet greutățile se vor strânge.