Pas absent

Și parcă în fiecare zi farmecul trece
Din nou și din nou mă supun la dușuri cu apă rece
Nu există pe lume o alternativă plăcută
Când realitatea e-n față și visul încă se luptă.

Atunci copilul din mine tot plânge cu lacrimi
Și simte cum pasiunile refuzate se transformă în patimi
Ce întunecă orizontul, visarea, privirea
Și uită cea dintâi lege a omului: iubirea.

Refuz ca pe iluzii frânte să îmi clădesc nemurirea
Refuz sau beau veninul din cupa ce mi-o oferă firea.
Dar am să îmi hrănesc sufletul cu polenul cugetelor curate
Și-am să beau din izvorul sufletelor nepătate.

Smaraldul din ochi am să îl spăl cu doruri
Să ardă mai tare, trezind în tine fiorul
Acea sclipire ce o caut mereu în marea albastră
Când soarele apune și luna e încoronată crăiasă.

Am să las scoica inimii să cânte dorul de tine
Valul ce roade stânca când țărmul atinge.
Speranța am s-o transform în pescărușul ce cu aripa în zbor atinge
Cel mai înalt val care spre idealuri tinde.

Poate că ne lipsește curajul și frica ne cuprinde
Când liniștea apasă și-adâncimea ne surprinde.
E pasul mereu absent, e cratima dintre două cuvinte
Nu e poftă de viață ci frica că vom sfârși în morminte,

Legați cu cătușe de-amor și uniți de legăminte...

Gând stacojiu

Rămâi visul meu
Chiar dacă să aștept e greu
Promit să te caut mereu
Să te construiesc din cioburile sufletului meu.
Lasă-mă să mai sper încă o seară
Căci iată în suflet se adună frunze, deja e toamnă...
Și-a mai trecut o vară,
Când speram să te privesc măcar o seară
Dar nu ai apărut iar eu m-am pierdut
Între agonie și derută
Iar azi mi-e lacrima prea mută.
De negrăit durere se-așterne în tăcere
Pe aripi de dor ca o vioară sufletul îmi geme
E pustiu, e frig și vântul bate
În jurul meu se-aud numai șoapte
Spune-mi într-un târziu, într-un amurg stacojiu:
„Mai așteaptă puțin și am să viu!”

Încă mai cred în povești

Copilul din mine e tot ce-a mai rămas din ce-am fost altădată... Și-am să-l prețuiesc și-am să-l îngrijesc ce pe un lucru de preț, căci fără el nu vreau să trăiesc, să uit să iubesc, să zâmbesc curat așa cum la pieptul Tău am învățat. Dar Te am pe Tine ca tată, iar Cuvântul Tău mi-e apă, ce mă păstrează în viață să-i pot privi pe ceilalți în față.


Ei, și să nu uiți când ești...
Încă copil să crezi în povești,
Căci crești și-nlocuiești
Iubirea cu nepăsarea și ura,
Adică nu mai iubești,
Devii om mare, urăști...
O lume de fiare,
Privești din depărtare,
Pe frunte-ți apar acum picuri de sudoare
Și lacrimi în colțul ochiului,
Zâmbește, zâmbește,
Căci ochiul lui încă te privește
Și te-ndrăgește,
Adică el încă te iubește
Așa cum încă iarba crește,
Chiar de n-o observi tu,
Pe cer o stea pentru tine încă strălucește,
Lucește ochiul din care lacrimi curg
Când vede-o stea căzând încet în amurg
Căci are răspuns la gânduri mute
Și ude-s buzele celui ce na uitat să sărute
pe-ai săi părinți pe frunte
Chiar de are-n suflet pagini rupte ascunse, nu pierdute,
Ferice de cel ce poate râde
Căci poate ține fruntea sus celui ce va plânge
Și se se bucure cel ce poate plânge
Căci nu în suflet greutățile se vor strânge.

Obsesie

Îmi revine mereu absurd în minte
Zi și noapte chipul tău cuminte
Te pictez în culori de apă-albastră
Și-mi amintesc în zori de întâlnirea noastră.

E jocul nostru curat de libelule
Ce-mi cutreieră gândul fără să se-ndure
De pustiul obsesiv ce-l lasă
Când toți fluturii sunt prinși în plasă...

Muză pierdută

Versul meu e prea sec pentru a-ți fi închinat
Așa că tu ai fugit seara pe-nserat.

M-ai lăsat singură cu gândul meu
Așa cum ai făcut mereu când mi-era mai greu.

Pustie mi-e bătaia inimii prea triste
Când vântul vrea sa bată, frunza să miște.

Am strâns nisip din deșertul Sahara în mine,
Și prea multă sete de tine.

Vântul bate și ploaia cade
Mereu și mereu în sufletul meu e noapte.

Îmi scapi absurd printre degete asemeni argintului viu
Când în căușul inimii e complet pustiu...

Scrisoare cu destinatar necunoscut 3

Malul lacului, 08.08.2010

E târziu, dragul meu, trebuie să plec... Îți las ție cortul amintirii să te adăpostești în el, în nopțile reci când cerul nu va fi acoperit de stele care să-ți amintească de mine.

Poate ne vom întâlni la toamnă când tăcerea ce stă între noi nu va durea atât de tare... Vor fi frunze atunci, doar frunze care ne vor îmbrăca ușor... Iar tu vei fi noul Adam și eu noua Evă... Vom fi în lumea noastră purtând haina inocenței perfecte. Vom fi noi doi sub mii de frunze...

Acum e prea târziu căci am plecat. Dar îți voi scrie. Adio, dragul meu necunoscut!...

Scrisoare cu destinatar necunoscut 2

Malul lacului, 07.08.2010

Și azi am sperat că ai să apari și că-mi vei trimite în zori o rândunică care să-mi ureze ”Bună dimineața!”... Dar ai întârziat și întrebări mii mi-au ars gândul precum un fier încins inima. Am încercat să-ți scriu o poezie... Ba chiar două! Dar sufletul mi-e prea sărac să mai cânte dorul iar gândul prea încet să ajungă până la tine... Așa că-ți scriu niște rânduri seci pe-o foaie de un alb murdar ce-mi trădează gândul curat.

Mi-e sufletul gol ca o peșteră din creierii munților, în care amintirile se ascund precum liliecii de lumina dureroasă a tăcerii. Și da, tăcerea doare chiar dacă afară e soare...

Și e cer senin azi chiar dacă în suflet se adună nori negri de ploaie prevestind furtuna de amintiri ce mă va răscoli și azi până în adâncuri. Dar vino tu, ceas al dimineții mele, să împrăștii ceața ce s-a așezat de atâta așteptare.

Vreau să fiu din nou copil și să te întâmpin zâmbind, să mă bucur la gândul sosirii tale și să te îmbrățișez curat... Dar azi vreau să zburăm și să dansăm ca două libelule pe suprafața lucie a lacului. E lacul gândului meu prins între noroiuri și cuprins de doruri...

Haide, ce mai aștepți?...

Scrisoare cu destinatar necunoscut 1

Suceava, 22.07.2010

Ah, dragul meu, ți-aș spune că azi mă simt singură. Dar nu știu cum ar trebui să-ți spun asta și nici în ce context. Dar iată că împrejurarea e doar un fir verde de iarbă și o bucată de hârtie iar tonul este imposibil de reprodus în scris.

Așa că am să-ți spun simplu și abia șoptit: mi-e dor de tine și te doresc în neștire... Îți caut parfumul în bătaia suavă a vântului iar privirea o caut în albastrul cerului senin și-n apa limpede de izvor. Ți-aș făuri iar un chip din norii pufoși de iulie târziu sau din mirosul dulce de frăguțe, dar nu are nici un rost pentru că vei reuși mereu să mă surprinzi cu o îmbrățișare și raze de soare în amurg.

Da, te-am căutat și astăzi și nu te-am găsit. Tocmai când aveam atâta nevoie de tine... Unde ești și de ce iți ia atâta timp să ajungi? Știu, îmi vei spune că încă nu e timpul potrivit, că nu am crescut îndeajuns și că trebuie să mai aștept puțin. Și da, ai dreptate. Dar până ai să vii, trimite-mi o margaretă de un alb pur în drum...

Refuz

Refuz să fiu un om simplu
Și să visez tot timpul
La o iubire pierdută, stropită de lacrimi când plângi
Sortită pieirii precum talazul care se lovește de stânci.
Refuz să privesc în urmă
Asta după doi ani când am stat în umbră
Și m-am zbătut, am luptat
Speranța s-o înmulțesc cu doi am încercat.
Dar el zicea: "Să nu speri,
Învață să trăiești mizer!
Renunță la visele tale și ia-le pe-ale mele
Chiar dacă n-o sa-ți țină de cald în nopțile grele!"
Dar n-am renunțat
Și am sperat
Că e îndejuns faptul că eu m-am schimbat.
Dar realul trebuie acceptat.
Corabia s-a scufundat.

Refuz sa fiu un om simplu
Dar sunt și eu în lupta permanentă cu timpul.
Zâmbesc, visez ca și copilul curat
Ce pe aripile dragostei are sufletul purtat.
Nu sunt dispusă sa fac compromisul
Prin praful lumii să îmi târăsc visul.
Și mă revolt, sufăr, plâng, suspin
Dar în fața vieții capul nu-l înclin.
Visul meu e zbor de înger curat
Ce pe tabla vieții va da greutății șah mat.
Dar nu renunț și cu curaj voi dărâma munți
Așa că te îndemn să nu uiți
De unde ai plecat și pe ce drum ai apucat.

Și poate te crezi un om simplu
Dar vreau sa-mi ințelegi motivul
Pentru care eu merg înainte.
Indiferent care ți-e dorința fierbinte
Viata e un tren ce nu trece de două ori prin aceeași gară
Oricare ți-ar fi regretul dintr-o seară de vară.
Inima ți-e închisă deși dorința e-aprinsă
Dar nu uita că speranța în tine există!
Privește-te bine în oglindă
Și nu lăsa visul să se stingă!
Reevaluează-te stând cu tine față în față
Meșterește-ți rima ca pe-o zână frumoasă
Și las-o inimii să vorbească
Despre tristețea ce-apasă
Sau despre viața nefastă ce te-a prins ca într-o plasă.

Lagamant pentru pamant

Imi simt sufletul prins
... speranta s-a stins.
Imi simt capul plin
... de tot mai mult pelin.
Sunt un prizonier trist
... in propriul paradis.
Si vreau sa ma desprind
... aripi sa-ntind
Visul sa-aprind
... cand cerul ating.
Si visez departe
... la o zi aparte
Cand totul va avea sens
... si un inteles dens.
Vreau fericire concreta
... data de o lume prezenta.
Vreau sa ma regasesc
... pe un drum nou sa pornesc.
Trecutul ma trage in spate
... dar pornesc prin noapte
Spre un nou viitor
... si-mi suna in minte ca un ecou:
Lupta pentru un pamant nou!


Si las totul in urma
... inchid amintirea-ntr-o urna
Ridic fruntea sus
... e un dor nespus
Ce m-aprinde, surprinde
... ritmuri de tango cuprinde.
Si-am sa schimb macazul
... inainte sa ma doboare talazul
Si nu am sa ma sting
... inainte ca visul sa-l ating.
Speranta nu ma lasa
... sa renunt la aceasta lupta nefasta.
Si-mi inchei versul prea plin
... de un vis senin
Si in zbor m-aprind
... cantand, dansand
Versuri compunand
... in oceanul dragostei cand ma scufund.

Definitie :)

- Definește noțiunea "iubire" te rog.
- Greu.
- Încearcă...
- Să fiu scurt... O dăruire completă și o dezicere față de restul, orice ar fi și ar opri o parte din dar...
- Dar?...
- Tu dăruindu-te... ești dar...