- Vreau adevărul! Astăzi! (ton rece, aproape iritat)
- Ziarul, draga mea?!... Știam eu! (zâmbind malițios) E pe măsuța de cafea; l-am luat dimineața când am făcut piața. (ton ipocrit)
- Ha! N-o fă pe-a naivul! Știi bine că nu vorbeam despre ziare sau publicații. (pauză) Vreau adevărul!.. (ton glacial, pronunție apăsată)
- Ah, asta era deci! (o sprânceană ușor ridicată) Se spune că doare... (din nou, un zâmbet fals)
- Nu-mi spune asta. Nu mă convingi. Știi bine. (ton imparțial) Vreau să-l țin în mână, să-l privesc, să-l simt, să-l înțeleg... (gesticulând cu pathos) Nu vreau cuvinte goale sau vorbe frumos meșteșugite. Vreau primul gând ce ți-a trecut prin minte, motivul pentru care te-ai aruncat cu capul înainte și fapta ce ne-a semnat... condamnarea la moarte!
- Adevărul, draga mea, este că ceea ce-ți dorești tu... (șovăielnic) e-atât de dur și-ascuțit... Ți-ai putea chiar tăia mâinile în el. Și nu pot uita că... într-un final, nu ești mai mult decât un vas slab.
- Ha! (ton revoltat) Oare să fiu eu prea slabă să-l suport sau tu prea laș să-l recunoști și să ți-l asumi?!... Și-apoi... Adevărul nu distruge. Adevărul... eliberează!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...