Azi, scotocesc în mine după o amintire anume

Mi-am împrăștiat prin suflet amintiri mii adunate la fiecare pas de pe cărările înguste de munte și de pe drumurile largi, dar pline de praf, ale lumii. Am adunat mici bijuterii și scumpe pietre de aducere aminte.

Azi, scotocesc în mine după o amintire anume. Mi-a fost dintotdeauna dragă și aveam în plan să o păstrez toată viața; să o port în mine și să-i dau viața în fiecare zi ce mi-a rămas de prețuit. Am ascuns-o atât de bine încât nimeni să nu mi-o poată fura iar la porțile cetății am pus Iubirea de strajă să o păzească ca pe cea mai scumpă nestemată. Ea avea să fie bucuria și comoara mea.  

Asemeni mirului de nard, mi-a parfumat fiecare zi, mi-a îmbrăcat iarna în fericirea caldă a primăverii, în zumzet de albine și zbor de fluturi. Împrăștiată în fiecare fibră a ființei mele a devenit în scurt timp parte din mine. Mi-a fost zbor spre piscurile cele mai înalte, untdelemn picurat peste rănile deschise, lumină în noapte și-adăpost pe timp de furtună. Polen adunat din floarea pură a dragostei, mi-a fost hrană pentru suflet și medicament miraculos al credinței: culme scăldată în razele soarelui, pajiște plină de flori și izvor de munte.

Mi-e scumpă, prețioasă și sfântă. Mi-e zâmbet curat de copil, tămâie aprinsă pe altarul dragostei adevărate. Mi-e speranță, putere, curaj, credință și biruință. Mi-e tot și asta fără cel mai mic efort. Fără ea sunt haos, dezechilibru, mucegai și cenușă stinsă. Trebuie să o caut și să o găsesc, chiar dacă ar fi să-mi răscolesc fiecare colțișor al sufletului.... Atunci, voi fi fericită din nou.