Mai știi de ce te zbați sau pentru ce mai lupți? Mai știi care a fost primul pas pe cale și care ți-e destinația? Mai știi ceea ce vrei și care e prețul ce trebuie să-l plătești? Mai știi să disperi și-apoi să renaști din propria-ți cenușă? Mai știi să țipi de durere și plângând, să urci în continuare dealul ce-ți stă înainte?
Suntem oameni. Simțim plăcerea și durerea deopotrivă. Bem cupa cu vin dar și cea cu otravă. Pe drum ne ies în cale flori parfumate dar de multe ori ne împiedicăm în mărăcini. Ne stau în cale stânci de granit, dar cine a spus că trebuie ocolite?!... Am uitat ce înseamnă să luptăm și scrâșnind din dinți să răbdăm.
Am uitat să ne dorim ceva. Am uitat să ne fixăm scopuri și să ne stabilim obiective. Am uitat să sacrificăm lucrurile de acum pentru cele viitoare. Am uitat să urcăm muntele și ne mulțumim cu drumul lin ce duce în abis, pentru ca atunci când vom atinge adâncimea prăpastiei să ne dorim din nou piscul. Dar nu ni-l dorim în-deajuns și la primul strop de sudoare vărsat, renunțam.
Am uitat că ne-am născut pentru a birui. De frica luptei, am preferat să ne uităm menirea. Am preferat să închidem ceea ce suntem într-un cufăr, unde speranța noastră se îngălbenește și este mâncată de molii. Astfel, visul nostru rămâne doar o cârpă plină de praf pe care o nu vrem să o vedem pentru că ni se face greață de ceea ce suntem. Suntem proprii noștri sabotori de vise. Dar... nu-i nimic; luăm puțin helas. Ne găsim mereu scuze și nu ezităm să le folosim. Deși în miez de noapte, când suntem numai noi cu eul nostru, recunoaștem cu durere că... am eșuat. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, vom recunoaște că am preferat calea cea mai ușoară. Am preferat să privim lupta fără să ridicăm sabia împotriva propriului dușman, zicându-ne că oricum vom pierde.
Și-acum, când chiar ai pierdut bătălia, ce faci?!...
Îndemn la luptă
de Radu Gyr
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
E adevarat... uitam...
RăspundețiȘtergereNe lasam prea mult dusi de timp de pe o zi pe alta in loc sa pasim, sa simtim, sa ne implicam... sa Traim!
Noi suntem cei care clipa de clipa ne tesem viata, noi trebuie sa luptam, cu fortele noastre, pentru noi. Apare teama...
Cineva mi`a spus odata ca sunt "mai puternica decat cred"... curand mi`am dat seama ca asa e... dar inca nu pasesc pas-cu-pas si uit cine sunt. Ma trezesc dar timpul pierdut nu poate fi recuperat. Incep ceva si nu mai reusesc sa duc la sfarsit decat o parte din ce`mi propun. Continui sa gresesc. Am pierdut batalia pentru ca mi`a fost teama sa iau parte la ea. Ce fac? Ar Trebui sa`mi pregatesc armele pentru a castiga razboiul! Practica va fii dovada uui castig sau unei pierderi posibila pe doua cai... dar voi lua in considerare doar una. Raboiul trebuie sa`l incep eu, Acum!
Tks Reny! >:D<
Si scuze de "invadare". :D
Ceea ce am discutat m-a pus foarte mult pe gânduri. Și-am simțit nevoia să refulez cumva, măcar în scris... Dar mai sunt atât de multe de zis. Cred că voi scrie mai des în următoarele zile.
RăspundețiȘtergereMă bucur că ai mai trecut pe aici. Așa că te mai aștept cu mult drag! >:D<
Da, intradevar, mai sunt multe de zis pentru ca e un subiect ce include multe lucruri. Am incercat sa zic cat mai pe scurt cateva idei, si in graba mea vad acum ca am mancat si niste litere. :)
RăspundețiȘtergereDiscutiile cu tine mai mereu imi dau pofta de scris, sau altfel zis, imi dau subiecte de dezbatut, caci pofta sa scriu am eu, dar daca gandurile sunt imprastiate, degeaba.
Voi reveni pe aici cu mult drag. >:D<
Si revenind vad ca ai mai adaugat ceva...:D
RăspundețiȘtergereuna din poeziile mele preferate :X