Mă roade cel mai crunt dor pe care inima mea l-a aflat vreodată și mă întreb dacă îmi va fi dat să aflu mai mult de-atât, o dulce otravă care să se dovedească mai puternică decât amintirea ta. Mi-aș cufunda sufletul în mare, să înec în albastrul ei dorul violet ce-mi umple fiecare colțișor al ființei.
În fiecare zi mi-e sufletul un ibric italienesc în care clocotește amintirea, precum apa fierbinte ce stoarce din cafeaua măcinată cea mai dulce aromă: parfumul dimineților petrecute împreună. Cuvintele de dragoste ce mi le-ai zis odată îmi sunt acum mai dulci decât mierea și mai prețioase ca diamantele pieritoare ale lumii, deși sunt momente când aș renunța bucuroasă la povara amintirii lor pentru a câștiga clipa prezentă. În fiecare zi străbat drumul anevoios dintre trecut și viitor, uitând parcă să mă opresc în prezent, să respir, să ating, să sorb, să văd, să trăiesc și să iubesc.
Mi-e dor să-mi fi tu prezent acum, fără să-mi mai rătăcești printre amintiri și visuri. Te vreau alături de mine în fiece secundă, oră târzie sau minută, împărțind banalul și extraordinarul în două părți inegale dar punând în toate câte o măsură perfectă de iubire. Haide acum!... Nu mai aștepta încă un sângeriu apus de soare, încă o luptă pierdută sau încă o aripă ruptă.
Te-aștept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...