Toamna deja își împrăștie parfumul în sufletul meu... Își așterne înainte un covor alb de brumă și pășește cu pași mici dar siguri spre inima mea. Îmi întinde creanga dezvelită a teiului odată înflorit și mă invită la dans printre picături de ploaie și frunze aurite. Mă îmbracă într-o rochie albă de ceață, îngână un vechi imn și-mi sărută fruntea cu dulci raze de lună strecurate printre crengile copacilor. Toamna șterge orice urmă lăsată de vară: orice pălărie de floarea soarelui, orice spic rămas nesecerat și orice floare nedăruită încă.
Toamna nu-mi promite nimic decât clipa prezentă și că încetul cu încetul îmi va lua totul mai puțin credința, nădejdea și dragostea.... Iar cea mai mare dintre ele e dragostea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...