De câteva zile, râurile ies cu tumult din matca sufletului, îmi prind gândurile în dansul lor nebun și le împrăștie furios până la cealaltă margine a pământului. De când ai plecat, vântul îmi cântă pustiul printre florile albe de crin și-alungă razele de soare ce-mi bat ușor în geamul sufletului. Norii anunță doar ploaie măruntă și pământ mustind... Nu credeam că există furtună care să cuprindă natura și sufletul meu odată cu ea. Dar fulgerele ce spintecă fără milă cerul întunecat nu vestesc nici cerul senin și nici curcubeul multicolor...
Țăranii spun că se anunță o recoltă frumoasă dar vântul nu mi-a adus în suflet decât semințe de dor aprins pe care cerul le-a udat din belșugul binecuvântării neînțelese încă. Speranța îmi șoptește că vor veni zile cu soare dogoritor și că lujerul de dor va da în floarea de-un roșu sângeriu pe care o voi așeza în vaza sufletului lângă albul gândului curat ce-aleargă fără astâmpăr să te găsească. Visul reîntâlnirii mi-e mai dulce acum ca parfumul eminescian al florilor de tei, mai pătrunzător decât cuțitul răsucit în rana deschisă și mai fierbinte ca focul ce încălzește călătorul rătăcit prin pustiul lumii. În vis fug degrabă până pe malul acoperit cu nisip și arunc în apa mării strigătul de dor închis într-o sticlă de vin vechi, sperând că valurile știu drumul străbătut de tine...
Mâine, dragul meu, îți voi trimite un răvaș legat de piciorul unui porumbel alb.Va fi scris cu slovă de sânge și stropit cu mir de nard. În schimb, nu-ți cer decât o rază de soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...