Lasă-mă să fac din Tine adăpostul meu în calea furtunii... s-alerg în brațele Tale puternice când lumea mea se zguduie. Lasă-mă să-mi găsesc pacea stând mereu în prezența Ta, să-mi plec capul obosit pe umărul Tău și-așează-Ți mângâierea pe fruntea mea plină de sudoare. Căci de prea multe ori mă trezesc alergând într-o cursă care nu e a mea, de prea multe ori alerg spre altceva decât Tine. Și de prea puține ori în căutarea mea frenetică găsesc ceea ce caut... Și-mi sfârșesc alergarea mereu singur, mereu învins, mereu însetat.... Ridică-mi privirea spre Tine, să-mi uit neputința. Învață-mă să nu-mi mai fie teamă de mine și în slăbiciunea mea să văd doar nevoia de Tine. Lasă-mă să-Ți simt bucuria de tată atunci când privești la mine și să-mi uit povara ce-o car de-atâta vreme...
Ia-mi deznădejdea și îmbracă-mă în speranță. Ia-mi inima temătoare și toarnă în ea oceanul de pace. Ia-mi inima lovită și dă-mi vindecare. Ia-mi îndoiala și zidește în mine credință. Ia-mi inima de piatră și dă-mi o inimă de carne. O inimă care să Te simtă, o inimă care să Te dorească, o inimă care să respire prezența Ta. Te rog, ia-mă mie pe mine ca să Te am în mine pe Tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...