Strigăt...

De câteva zile, râurile ies cu tumult din matca sufletului, îmi prind gândurile în dansul lor nebun și le împrăștie furios până la cealaltă margine a pământului. De când ai plecat, vântul îmi cântă pustiul printre florile albe de crin și-alungă razele de soare ce-mi bat ușor în geamul sufletului. Norii anunță doar ploaie măruntă și pământ mustind...  Nu credeam că există furtună care să cuprindă natura și sufletul meu odată cu ea. Dar fulgerele ce spintecă fără milă cerul întunecat nu vestesc nici cerul senin și nici curcubeul multicolor...

Țăranii spun că se anunță o recoltă frumoasă dar vântul nu mi-a adus în suflet decât semințe de dor aprins pe care cerul le-a udat din belșugul binecuvântării neînțelese încă. Speranța îmi șoptește că vor veni zile cu soare dogoritor și că lujerul de dor va da în floarea de-un roșu sângeriu pe care o voi așeza  în vaza sufletului lângă albul gândului curat ce-aleargă fără astâmpăr să te găsească. Visul reîntâlnirii mi-e mai dulce acum ca parfumul eminescian al florilor de tei, mai pătrunzător decât cuțitul răsucit în rana deschisă și mai fierbinte ca focul ce încălzește călătorul rătăcit prin pustiul lumii. În vis fug degrabă până pe malul acoperit cu nisip și arunc în apa mării strigătul de dor închis într-o sticlă de vin vechi, sperând că valurile știu drumul străbătut de tine... 

Mâine, dragul meu, îți voi trimite un răvaș legat de piciorul unui porumbel alb.Va fi scris cu slovă de sânge și stropit cu mir de nard. În schimb, nu-ți cer decât o rază de soare...

Rugăciune

Lasă-mă să fac din Tine adăpostul meu în calea furtunii... s-alerg în brațele Tale puternice când lumea mea se zguduie. Lasă-mă să-mi găsesc pacea stând mereu în prezența Ta, să-mi plec capul obosit pe umărul Tău și-așează-Ți mângâierea pe fruntea mea plină de sudoare. Căci de prea multe ori mă trezesc alergând într-o cursă care nu e a mea, de prea multe ori alerg spre altceva decât Tine. Și de prea puține ori în căutarea mea frenetică găsesc ceea ce caut... Și-mi sfârșesc alergarea mereu singur, mereu învins, mereu însetat.... Ridică-mi privirea spre Tine, să-mi uit neputința. Învață-mă să nu-mi mai fie teamă de mine și în slăbiciunea mea să văd doar nevoia de Tine. Lasă-mă să-Ți simt bucuria de tată atunci când privești la mine și să-mi uit povara ce-o car de-atâta vreme...

Ia-mi deznădejdea și îmbracă-mă în speranță. Ia-mi inima temătoare și toarnă în ea oceanul de pace. Ia-mi inima lovită și dă-mi vindecare. Ia-mi îndoiala și zidește în mine credință. Ia-mi inima de piatră și dă-mi o inimă de carne. O inimă care să Te simtă, o inimă care să Te dorească, o inimă care să respire prezența Ta. Te rog, ia-mă mie pe mine ca să Te am în mine pe Tine!

Eu sunt Cel ce sunt

A fost nevoie să treacă câțiva anișori din viața mea (încă nu-s douăzeci la număr), să mă ciocnesc (la propriu și la figurat) de tot felul de filozofii, să ajung la tot felul de concluzii și în mai puțin de 24h să revin asupra lor, schimbându-le radical. A fost nevoie să emit zeci de teorii, să despic firul în paișpe folosind o sabie cu două tăișuri (ceea ce înseamnă că de multe ori m-am tăiat, aproape mutilându-mă),  să mă lovesc cu capul de pragul de sus, să mă arunc cu capul înainte și să plonjez pe aripile vântului, aflată sub influența necruțătoare a gravitației, pentru ca mai apoi să pic în picioare ca o pisică (așa cum zice mama, când se uită la mine și se minunează de ce fată are).

Cam de toate astea a fost nevoie ca să ajung ziua cea de astăzi când să pot spune cu ochii verzi și deschiși, cu mâna dreaptă pe inimă, că în toată viața asta nu există nimic relativ și că dragostea, credința, adevărul, prietenia, etica și morala sunt valori și coordonate absolute. Și-atunci, mă vei întreba, cum rămâne cu celebra teorie a relativității?!... Pentru că pentru fiecare individ înțelegerea acestor noțiuni este determinată de o multitudine de factori precum mediul de proveniență, educația, experiența de viață, etc. Și aproape că ai dreptate, pentru că fiecare din aceste valori, raportată la fiecare individ în parte, va obține un scor diferit. Și tocmai aici apare eroarea pe care mulți o fac în încercarea lor de a înțelege cum stă treaba. Dacă vei lua aceste noțiuni și le vei raporta la un sistem relativ de coordonate, vei obține valori relative. În consecință, este nevoie de o raportare, de o relaționare corectă la un sistem de axe stabil și imuabil: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Cel ce a fost, este și va fi. Cel care există și domnește suveran din veșnicie în veșnicie. Cel fără început și fără de sfârșit. Cel care cuprinde în persoana Lui întreg universul, dar fără a fi limitat în spațiu sau timp.  Cel care este dragoste și dreptate în același timp. Cel care este atotputernic și omniprezent. Cel care este sfânt și de trei ori sfânt.

Pentru că El este dragoste și ni S-a făcut cunoscut și nouă. Pentru că El e Adevărul și prin El am fost eliberați. Pentru că ne-a făcut darul credinței și Și-a revărsat harul din plin în noi. Pentru că El vrea să fie mai mult decât Domnul nostru, vrea să ne fie prieten. Pentru că ne-a ales și din străini ne-a făcut copiii Lui.

Pentru că în El viața de pe acest pământ capătă sens!...

Medicamente, surogate, droguri și leacuri ineficiente

Și-ai crede poate că există medicament și pentru asta...
Dar dacă durerea se poate ameliora cu un analgezic
iar distanța parcă dispare în fața amintirii privirii tale catifelate...
Să nu crezi că există vreun surogat pentru cel absent.

Și-ai crede poate că există medicament și pentru asta...
Dar dacă cicatricea se estompează în timp
iar ploaia spală praful ridicat de pasul tău pe-o stradă pustie...
Să nu crezi că există vreun drog care să redea visul spulberat.

Și-ai crede poate că există medicament și pentru asta...
Dar dacă tratarea hemoragiei interne se face prin operație
iar vinul se obține prin strivirea în teasc a boabelor de strugure...
Să nu crezi că există vreun leac pentru dragoste.