luni, 1 octombrie 2012

Matriţa

Mă priveşti. Începi să-mi vorbeşti despre norme, legi, despre felul de-a fi al lucrurilor, despre soarele ce răsare dimineata şi apoi se îneacă în mare... Îmi spui că inima îmi bate cu prea multă grabă, că sângele îmi aleargă prin vene străine trupului meu.

Te opreşti pentru o clipă. Auzi o şoaptă, o tânguire ce parcă te-asurzeşte. E rugăciunea inimii mele  deja topită în fierbinţeala suferinţei  ce te roagă să o iei în mâini şi să o torni într-o matriţă a sufletului ce-a primit în dar aripi să zboare.

Atunci, la răsăritul unei noi lumi, mă voi înălţa din nou...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici poti sa-ti lasi amprenta...