Voi trebuie doar să tăceți!...

Exod 3:7-10
Domnul i-a mai zis:
– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!

Israel - rob în mâna lui Faraon. Când totul părea fără speranța, Dumnezeu le promite prin Moise o țară unde curge lapte și miere. În mijlocul suferinței și-a apăsării robiei, promisiunea Lui întrece orice speranță și-orice vis de-al lor. Domnul i se arată lui Moise pe muntele Horeb și-i arată planul Său pentru poporul Israel, îl pregătește și îl învață ce trebuie să facă. Îl cheamă și îl trimite. De zece ori Cel Ce Este a împietrit inima lui Faraon și zece urgii s-au abătut asupra egiptenilor. Și asta, pentru a-Și înălța Numele mai presus de orice nume!

Exod 14:13, 14
Dar Moise i-a zis poporului:
– Nu vă temeţi, staţi fermi şi veţi vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeţi azi nu-i veţi mai vedea. Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceţi.

Israel - pe malul Mării Roșii. Din spate, veneau gonind egiptenii cu carele lor de luptă. În față, o mare de apă. În ei, disperare și neliniște. Dar între ei și egipteni era Îngerul Domnului. Noaptea, în tabăra israeliților era lumină iar în tabăra egiptenilor întuneric. Și toate astea, pentru ca Domnul să-și scoată slava!

Exod 14:15-18
Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte. Tu să-ţi ridici toiagul şi să-ţi întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărţi şi israeliţii vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. Apoi voi împietri inimile egiptenilor şi aceştia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oştiri, a carelor şi a călăreţilor lui. Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor şi călăreţilor lui.” 

Tot ce li s-a cerut a fost să nu se teamă, să tacă și să meargă înainte. În schimb, le-a fost promisă salvare din mâna egiptenilor. Israelul a fost trecut prin mare și nu prin împrejurul ei; nici măcar peste mare, deși Domnul ar fi putut face și asta. A fost trecut prin mare, dar fără ca să se ude. Umblarea lor a fost exact ca pe uscat, apele făcându-se zid la stânga și la dreapta. Dar când a venit rândul egiptenilor să meargă pe urmele israeliților, apele s-au revărsat asupra egiptenilor iar marea a revenit la adâncimea ei deplină. Nici un egiptean nu a rămas în viață!

Știm că Domnul are pregătit pentru noi, la finalul drumului, lapte și miere, dar suntem gata să plătim prețul ascultării de El și să-L urmăm? Suntem gata să renunțăm la dorința noastră de a controla lucrurile, oamenii și situațiile și sa punem totul în mâna Lui știind ca toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul? Oare avem noi credință pentru a sta ferm în picioare deși totul pare pierdut? Suntem noi gata să mergem spre El fără să ne temem de ce vom întâlni pe drum, știind că voia Lui pentru noi este bună, plăcută și desăvârșită? Suntem gata să tăcem înaintea Lui, fără să ne tânguim și să așteptăm izbăvirea pe care Domnul o are pregătită pentru noi?... 

De atâtea ori în viață strigăm către Domnul și-am vrea să primim un răspuns instant la rugăciune, dar El ne lasă să așteptăm și urmărește șlefuirea caracterului nostru, maturizarea noastră ca și copiii ai Săi. De multe ori ne pierdem răbdarea și ne îndoim de ceea ce El ne-a promis. Asemeni lui Israel în pustie ne tânguim, ne plângem de milă și ne răzvrătim; ne întrebăm: „Oare nu era mai bine în Egipt?!”. Ni se împietrește inima în noi iar Domnul trebuie să ne zdrobească. Ne lasă pentru un timp să rătăcim prin pustie, ca rezultat al murmurului nostru de nemulțumire. Dar El ne vrea pentru El și nu ne părăsește. Ne vine în ajutor la momentul potrivit, gata să-și arate slava prin viețile noastre și să ne treacă biruitori prin încercare. 

Tot ce ni se cere este ca prin credință să mergem înainte în direcția pe care El ne-a indicat-o! Atunci când suntem gata să împlinim voia Sa, Domnul pune între noi și „egipteni” Duhul Lui cel Sfânt, păstrându-ne în siguranță, iar prin stâlpi de foc El ne îmbracă în lumină! Prin El, Cel care ne-a iubit, avem victorie deplină pentru că „nici moartea, nici viața, nici lucrurile prezente și nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncimea, nici orice altceva din toată creația nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru!”.

Nici un ochi nu a văzut, 
nici o ureche nu a auzit 
și la mintea omului nu s-a suit
ceea ce a pregătit Dumnezeu 
pentru cei ce-L iubesc. 
1 Corinteni 2:9