Opriți-vă!...

Opriți-vă! Și să știți că Eu sunt Dumnezeu!
Psalm 46:10

Încetul cu încetul viața noastră a devenit parte a unui bâlci comun: unii se urcă grăbiți și fără să se gândească prea mult, în caruselul înavuțirii, alții joacă totul pe o carte la loteria vieții; clovnii te asaltează din toate părțile numai ca să-ți capteze atenția, în timp ce circul se transformă în arene romane unde leii dau târcoale și caută pe cine să înghită. În întreg tumultul și vacarmul asurzitor, se aude lin și parcă abia șoptit flașneta bătrânului, redând în surdină aceeași veche melodie...

OPRIȚI-VĂ!

E o nebunie! Cum să te oprești?!... Din toate părțile te simți presat să mergi mai departe, să prinzi ultima cursă a caruselului pe ziua de azi, fenomenala promoție de la standul cu dulciuri și jucării sau să câștigi premiul cel mare de la tombolă. Dacă nu ai unul din scopurile astea și vrei să te oprești, ești strivit și călcat în picioare. Și totuși, Dumnezeu îți spune să lași totul deoparte și să te oprești. Oprește-te din alergarea nebună în care ai fost atras și din goana spre ultima reprezentație a circului. Dumnezeu vrea să te oprești și să îți amintești că...

EU sunt DUMNEZEU

Oprește-te și amintește-ți  semnificația cuvântului „Dumnezeu”. Nu-i așa că îți vine în minte El, Creatorul, care a creat pământ, oameni și animale din nimic?! Nu-i așa că-ți amintești de atotputernicia Lui manifestată prin cele zece plăgi și despărțirea Mării Roșii? Amintește-ți de Cel care a dat mană Israelului în pustie și apă din stâncă, de Cel care a dat izbândă în bătălia împotriva amaleciților. Amintește-ți de Cel care a închis gura leilor, de Dumnezeu care l-a îmbrăcat pe Solomon în înțelepciune și de Cel care l-a dus pe Ilie într-un car de foc.

Amintește-ți de atotputernicia Lui, de suveranitatea Lui, de bunătatea și îndurarea Lui, dar nu uita și dreapta Lui judecată! Oprește-te, privește spre El și dă-ți seama cât de mic ești. Amintește-ți să umbli în dependență de El, de bunătatea, dragostea și îndurarea Sa!... Amintește-ți că nu ești mai mult de o bucată nenorocită de lut în mâna Olarului suprem, pe care El o modelează după bunul plac al voii Sale, pentru a-și împlini planul.

Iar în mijlocul încercării, amintește-ți că El este în control și agață-te de promisiunea Lui pentru tine: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la tine: gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să-ți dau un viitor și-o nădejde!”. Chiar și în mijlocul furtunii, Dumnezeu este în control. „Iată că nu doarme, nici nu dormitează Cel ce păzește pe Israel!”. Vino la Dumnezeu, Cel care poate opri furtuna și fă din Numele Lui întăritura ta! Lasă-L să-ți vorbească, lasă-L să-ți descopere din măreția și din puterea Lui, lasă-L să te înconjoare cu pace... Lasă-L să-ți arate cât de mult te iubește! Lasă-L să te ducă prin mijlocul încercării în carul Său de biruință și lasă-L să-ți arate cât de minunat este El!...

Nu vă îngrijorați de nimic!...

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune și cerere cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus.

 Filipeni 4:6-7

 Mărturisesc... zilele astea m-am îngrijorat. M-am îngrijorat chiar mai mult decât o făceam în mod obișnuit. Aș vrea să pot spune că a ajutat faptul că m-am îngrijorat; dar a fost chiar pe dos. Barometrul interior arata o presiune cu mult mai mare decât era recomandat... Șansele să  răbufnesc în momentul cel mai nepotrivit erau maxime. Simțeam cum totul fierbe în mine, că parcă era ceva ce ma strângea de gât și nu mă lăsa să respir.

Mi-am adus aminte de ceea ce spune Pavel: „nu vă îngrijorați de nimic”.

Cum să nu mă îngrijorez când totul pare pe dos?!... Cum să stau liniștită când parcă ceea ce era odată un loc tare, o stâncă, acum s-a transformat într-un teren minat și mlăștinos?... Cum să merg înainte când nu știu ce mă va aștepta la capătul drumului?..

Toate întrebările care m-au năpădit păreau să rămână fără răspuns. Dar am continuat să citesc: „ci, în orice lucru, prin rugăciuni și cerere cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu”.

Dumnezeu era gata să îmi asculte suspinul și plânsul... Era acolo, gata să mă primească asa cum eram... Cu îndoieli și temeri. Era acolo, dorind o părtășie deplină cu mine... Nu voia doar o parte din povara mea, ci, voia ca fiecare îngrijorare să o pun în mâna Lui... Voia să renunț la tot ce am și să îmi ridic ochii spre El cu mulțumire. E atât de greu să mulțumești pentru nisipul din pustie, pentru obstacolul ce-ți stă înainte, pentru încercare... Și asta pentru că uităm că Dumnezeu este suveran în toate lucrurile și că în providența Lui, nu se întâmplă nimic fără cunoștința Lui. „Căci nici un păr nu-ți cade și nici o clipă nu-i, căci nu-i nici o încercare, decât prin voia Lui!”. Și pentru că am fost chemați după planul Său, știm că toate lucrurile lucrează spre binele nostru, deși mintea noastră limitată nu poate cuprinde și înțelege voia Lui.

În momentele de grea cumpănă, când puterea noastră de înțelegere a lucrurilor ce se întâmplă se dovedește ineficientă, Dumnezeu este suprem în înțelepciunea Sa și este gata să ne dea „pacea Lui care întrece orice înțelegere”. Avem un Dumnezeu nelimitat în dragostea, puterea, harul și înțelepciunea Sa care este gata să ne facă părtași lucrurilor pe care El le-a pregătit pentru noi. El este gata să ne păzească inimile și gândurile, în Hristos Isus. Dumnezeu vrea să se ocupe cu un interes adevărat și cu o dedicare totală de fiecare colțișor al ființei noastre: de gânduri și de sentimente. Vrea să-Și lase amprenta asupra fiecărui aspect al vieții noastre și vrea să găsim împlinire în relația cu El. Dar toate astea, cu o condiție! Și-anume să rămânem în El, pentru că despărțiți de El nu putem face nimic. Asemeni unei firave mlădițe suntem dependenți de seva ce se găsește în viță. Avem nevoie de hrana pentru sufletul nostru, iar El este gata să suplinească fiecare nevoie de-a noastră pentru ca noi să fim capabili să aducem rod.

Avem două variante: să continuăm să ne luptăm cu morile de vânt din viața noastră sau să aducem la picioarele Lui ființele noastre. Eu am ales să mă încred în El.

Voi trebuie doar să tăceți!...

Exod 3:7-10
Domnul i-a mai zis:
– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!

Israel - rob în mâna lui Faraon. Când totul părea fără speranța, Dumnezeu le promite prin Moise o țară unde curge lapte și miere. În mijlocul suferinței și-a apăsării robiei, promisiunea Lui întrece orice speranță și-orice vis de-al lor. Domnul i se arată lui Moise pe muntele Horeb și-i arată planul Său pentru poporul Israel, îl pregătește și îl învață ce trebuie să facă. Îl cheamă și îl trimite. De zece ori Cel Ce Este a împietrit inima lui Faraon și zece urgii s-au abătut asupra egiptenilor. Și asta, pentru a-Și înălța Numele mai presus de orice nume!

Exod 14:13, 14
Dar Moise i-a zis poporului:
– Nu vă temeţi, staţi fermi şi veţi vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeţi azi nu-i veţi mai vedea. Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceţi.

Israel - pe malul Mării Roșii. Din spate, veneau gonind egiptenii cu carele lor de luptă. În față, o mare de apă. În ei, disperare și neliniște. Dar între ei și egipteni era Îngerul Domnului. Noaptea, în tabăra israeliților era lumină iar în tabăra egiptenilor întuneric. Și toate astea, pentru ca Domnul să-și scoată slava!

Exod 14:15-18
Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte. Tu să-ţi ridici toiagul şi să-ţi întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărţi şi israeliţii vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. Apoi voi împietri inimile egiptenilor şi aceştia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oştiri, a carelor şi a călăreţilor lui. Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor şi călăreţilor lui.” 

Tot ce li s-a cerut a fost să nu se teamă, să tacă și să meargă înainte. În schimb, le-a fost promisă salvare din mâna egiptenilor. Israelul a fost trecut prin mare și nu prin împrejurul ei; nici măcar peste mare, deși Domnul ar fi putut face și asta. A fost trecut prin mare, dar fără ca să se ude. Umblarea lor a fost exact ca pe uscat, apele făcându-se zid la stânga și la dreapta. Dar când a venit rândul egiptenilor să meargă pe urmele israeliților, apele s-au revărsat asupra egiptenilor iar marea a revenit la adâncimea ei deplină. Nici un egiptean nu a rămas în viață!

Știm că Domnul are pregătit pentru noi, la finalul drumului, lapte și miere, dar suntem gata să plătim prețul ascultării de El și să-L urmăm? Suntem gata să renunțăm la dorința noastră de a controla lucrurile, oamenii și situațiile și sa punem totul în mâna Lui știind ca toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul? Oare avem noi credință pentru a sta ferm în picioare deși totul pare pierdut? Suntem noi gata să mergem spre El fără să ne temem de ce vom întâlni pe drum, știind că voia Lui pentru noi este bună, plăcută și desăvârșită? Suntem gata să tăcem înaintea Lui, fără să ne tânguim și să așteptăm izbăvirea pe care Domnul o are pregătită pentru noi?... 

De atâtea ori în viață strigăm către Domnul și-am vrea să primim un răspuns instant la rugăciune, dar El ne lasă să așteptăm și urmărește șlefuirea caracterului nostru, maturizarea noastră ca și copiii ai Săi. De multe ori ne pierdem răbdarea și ne îndoim de ceea ce El ne-a promis. Asemeni lui Israel în pustie ne tânguim, ne plângem de milă și ne răzvrătim; ne întrebăm: „Oare nu era mai bine în Egipt?!”. Ni se împietrește inima în noi iar Domnul trebuie să ne zdrobească. Ne lasă pentru un timp să rătăcim prin pustie, ca rezultat al murmurului nostru de nemulțumire. Dar El ne vrea pentru El și nu ne părăsește. Ne vine în ajutor la momentul potrivit, gata să-și arate slava prin viețile noastre și să ne treacă biruitori prin încercare. 

Tot ce ni se cere este ca prin credință să mergem înainte în direcția pe care El ne-a indicat-o! Atunci când suntem gata să împlinim voia Sa, Domnul pune între noi și „egipteni” Duhul Lui cel Sfânt, păstrându-ne în siguranță, iar prin stâlpi de foc El ne îmbracă în lumină! Prin El, Cel care ne-a iubit, avem victorie deplină pentru că „nici moartea, nici viața, nici lucrurile prezente și nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncimea, nici orice altceva din toată creația nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru!”.

Nici un ochi nu a văzut, 
nici o ureche nu a auzit 
și la mintea omului nu s-a suit
ceea ce a pregătit Dumnezeu 
pentru cei ce-L iubesc. 
1 Corinteni 2:9