Ți-ai așezat cortul în creierul meu
Ca o șatră de căldărari care-și face veacul
La marginea unei păduri în miezul iernii.
Dar în loc să-ți strângi calabalâcul
Și să te muți într-un alt creier
Aștepți să te plimb eu dintr-o emisferă în alta,
Din amigdală în hipotalamus,
Din sinapsă în sinapsă,
Hrănindu-te când cu mânia, când cu dragostea mea.
De când îți faci veacurile pe-aici
Te-ai obișnuit și cu urletul-de-fiară-în-comă din creierul meu
Care răsună fără greș în fiecare noapte.
La început te îngrozea cumplit
Prea semăna cu urletul unei femei nebune
scăpate dintr-un azil.
Ți-era frică să nu te sfâșie bucată cu bucată,
până când din tine n-avea să rămână decât zăpada însângerată.
E iarnă, viscol și ger.
La picioarele tale stă întinsă fiara, bucuroasă să-ți mănânce din palmă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...