Îmi beau fericirea
Dintr-o ceașcă de cafea
Trecută prin mii de mâini.
Te sorb încet
Reducând dragostea la o
Respirație întretăiată.
Un dans al gândului
Încinge trupul de fum,
Iar dorurile noastre
Se sting în spatele cortinei.
Să fie teatru!
Povestea se țese cu firișoare de abur aromate iar
Trupul se îmbibă de țipete ascuțite
încercând să ajungă din urmă
gândul înfierat cu pecetea
plăcerii blestemate.
E realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici poti sa-ti lasi amprenta...