Rugăciune

Mi-a căzut sufletul între stânci, Doamne,
Răpus de atâta furtună, tunete, fulgere și ploi...
Și zace.
De vreo trei ani, căci numai Tu ști ceasul anume
când duhul s-a frânt.
Zace acolo și plânge.
Plânge, suspină și se vaită, căci orb a fost să vadă
și-n moarte voia Ta.
N-a înțeles, sărmanul, că visul lui trebuie să moară
că să renască din cenușă seacă
o pasăre măiastră.
Încă aștept, Doamne, să iei acul și ața
să-mi coși sufletul de coastă,
aripa de trup
și
zborul de Tine.

Suflă iar în mine viață
Și-mi învață
Bucățile de inimă să stea
Lipite.