Rugăciune

Mi-a căzut sufletul între stânci, Doamne,
Răpus de atâta furtună, tunete, fulgere și ploi...
Și zace.
De vreo trei ani, căci numai Tu ști ceasul anume
când duhul s-a frânt.
Zace acolo și plânge.
Plânge, suspină și se vaită, căci orb a fost să vadă
și-n moarte voia Ta.
N-a înțeles, sărmanul, că visul lui trebuie să moară
că să renască din cenușă seacă
o pasăre măiastră.
Încă aștept, Doamne, să iei acul și ața
să-mi coși sufletul de coastă,
aripa de trup
și
zborul de Tine.

Suflă iar în mine viață
Și-mi învață
Bucățile de inimă să stea
Lipite.

Lăsați-mă!

Lăsați-mă să dorm, dragilor, doar visul mi-a mai rămas neatins...Doar visul. Și Ea. Căci cu Ea mă întâlnesc în vis. 

Într-o noapte, i-am cumpărat luna. Știam cât de mult îi place. Și-aș fi vrut să-i spun că-i a ei și poate face ce vrea cu ea. Dar n-am putut... Mi-ar fi refuzat darul. Așa că am lăsat-o să stea acolo, pe cer, în dreptul ferestrei Ei. Să-i țină de urât în nopțile de nesomn și să n-o mai roadă singurătatea. 

În alt vis, i-am cumpărat marea cu șoapta ei ademenitoare... Căci marea trebuia să-i legene trupul firav în căușul palmelor ei și să o aducă la mine. Dar n-am putut să i-o dăruiesc... Așa că am dus-o pe Ea la malul mării și ne-am făurit împreună amintiri și vise.

Acum înțelegeți, dragilor, de ce trebuie să dorm?! În vis, Ea e a mea. În realitatea voastră, eu sunt al Ei. Dar nici ea și nici voi nu știți asta. Lăsați-mă să dorm și nu mă mai tulburați... Înțelegeți! Sunt al Ei, iar visul e singurul loc unde și Ea e a mea... Lăsați-mă!

Stârvuri

Nu, n-aș fi crezut că te vei întoarce
Din nou printre aceiași fulgi de nea,
N-am știut că-mi erai mereu aproape
Chiar și atunci când marea ne despărțea.
Încă ne despart munți și oceane, mări și câmpii,
Ne despart gânduri multe, inimi frânte și legăminte mii.
Ne-am legat amândoi de stâncile înalte,
Să fim stârvuri pentru vulturi și corbi
Ne-am vândut sufletele altora
Ca să nu mai fim liberi dar robi.
Am hrănit păsările cu doruri,
Cu frânturi de cer, gemete și amoruri.
Ne-am legat trupurile de stânci
Și le-am biciuit fără milă,
Așteptând moartea țintuiți pe cruci
Într-un răsărit dulce de lumină,
Așteptând o clipă a reînvierii noastre
Ca soare și lună în nopți prea albastre.