Te-am visat. Te-am visat toată noaptea şi-am retrăit disperarea de a te simţi părăsindu-mi fiecare celulă.
De-aş fi ştiut măcar încotro te duceai!
Disperarea, neputinţa mea de a trăi doar cu amintiri, se-amesteca spasmodic cu dorinţa de a te simţi iar aproape.
Mai aproape ca niciodată.
Aş vrea să dăm la o parte tot: munţi, dealuri, râuri şi ape, oameni, preconcepţii şi regrete. Să ne unim şi să adunăm într-o clipă de amor toate poveştile de dragoste trăite şi citite de alţii, să ne prăbuşim unul în celalalt, cascade sălbatice domesticind pământul.
Ştiu...
... vei pleca din nou la arătarea zorilor pentru a mă învăţa încă o dată că dragostea şi despărţirea nu se contrazic. Ci se împletesc în cel mai trist cânt ce-a cutreierat vreodată văzduhul...
... şi inima mea.
