Identitate

Ești ca o caracatiță
acaparând totul în jur
poezii, gânduri, acțiuni,
amintiri sau melodii
cu o plăcere lacomă,
uitând că eu îmi apațin mie
Și mă dăruiesc ție
Atât cât să nu îți aparțin
Și să-mi aparțin tot mie.
Pentru că eu sunt eu
și trebuie să mă asigur
că voi rămâne eu.
Tu ești ca o caracatiță
Iar eu voi fi un melc,
fugind din calea ta
și retrăgându-mă
la primul semn de pericol.
Poate ești o caracatiță.
Dar eu sunt un melc.

Adio

Îți reproșez
Iubirea și Visele și Moartea
Și pumnul mi-l ridic
Spre tine, bulgăr de nimic!
Distrus-ai Universul
Pe când zideai Edenul,
Ca pe-un ridicol ideal de-atins.
Te-ai dus acum în alte zări albastre
Să construiești infinitul
Din nimic.

Imperative

Săgetă-mi cerul și rupe-l în două
Creând în zbor o lume a iubirilor vechi și-o lume nouă
Iar tu rămâi mereu la granița dintre ele
ca un cuțit înfipt într-o rană din care curge necontenit
Sânge! Și fiere.
Plutind mereu de-asupra și-atât de viu în materie
Rupe-mi în două sufletul și trupul
scrijelindu-ți cu-n briceag numele în ele.
Scrie în dreptul lor moarte sau viață
după cum ți-e vrerea.