Imperative

Săgetă-mi cerul și rupe-l în două
Creând în zbor o lume a iubirilor vechi și-o lume nouă
Iar tu rămâi mereu la granița dintre ele
ca un cuțit înfipt într-o rană din care curge necontenit
Sânge! Și fiere.
Plutind mereu de-asupra și-atât de viu în materie
Rupe-mi în două sufletul și trupul
scrijelindu-ți cu-n briceag numele în ele.
Scrie în dreptul lor moarte sau viață
după cum ți-e vrerea.

Şoapte

Şapte şoapte
- ca un clipocit de ape,
Se aud în noapte.

Toamnă

Cu tine am gustat amurgul verii
Şi nopți târzii de toamnă pierdute prin trecut
Miroase a vin dulce iar tăcerea
Şi sânge curge-aprins în vene. E-nvierea!

Învie amintirea pe buza cea de sus arzândă
Copacii prind viață şi prinsă-n rădăcini mă rup...
Se lasă iar tăcerea peste al nost' trecut

Cu-n vuiet vine toamna şi-al nostru tren pierdut.

Tu inviază iară-ntr-o margine de lume
Mă cheamă să-ți răspund preadulce cu-n urlet din trecut
Tu fă-mi un semn să mor iar pe tăcute
Ca vara să ma sting într-un castan trecut.