Şoapte

Şapte şoapte
- ca un clipocit de ape,
Se aud în noapte.

Toamnă

Cu tine am gustat amurgul verii
Şi nopți târzii de toamnă pierdute prin trecut
Miroase a vin dulce iar tăcerea
Şi sânge curge-aprins în vene. E-nvierea!

Învie amintirea pe buza cea de sus arzândă
Copacii prind viață şi prinsă-n rădăcini mă rup...
Se lasă iar tăcerea peste al nost' trecut

Cu-n vuiet vine toamna şi-al nostru tren pierdut.

Tu inviază iară-ntr-o margine de lume
Mă cheamă să-ți răspund preadulce cu-n urlet din trecut
Tu fă-mi un semn să mor iar pe tăcute
Ca vara să ma sting într-un castan trecut.

Rugăciune

Mi-a căzut sufletul între stânci, Doamne,
Răpus de atâta furtună, tunete, fulgere și ploi...
Și zace.
De vreo trei ani, căci numai Tu ști ceasul anume
când duhul s-a frânt.
Zace acolo și plânge.
Plânge, suspină și se vaită, căci orb a fost să vadă
și-n moarte voia Ta.
N-a înțeles, sărmanul, că visul lui trebuie să moară
că să renască din cenușă seacă
o pasăre măiastră.
Încă aștept, Doamne, să iei acul și ața
să-mi coși sufletul de coastă,
aripa de trup
și
zborul de Tine.

Suflă iar în mine viață
Și-mi învață
Bucățile de inimă să stea
Lipite.