Scriu. Dar nu pentru că mai am ceva de zis.
Ţi-am spus tot.
Toate vorbele de dor,
toate cuvintele purtând poverile sufletului,
orice rugăciune zdrobită de cerul prea înalt...
pe toate le-am închis într-un cufăr vechi de cleştar
şi le-am vândut Timpului
din dragoste pentru ziua de mâine.
...
Tu, din sufletul meu, ai murit.
Mai rămâne doar un cânt
într-o veşnică pomenire a unui
nou început.
„Îndrăgostiţii care iubesc cu adevărat nu îşi pot pune pe hârtie fericirea.” (Anatole France)
miercuri, 26 septembrie 2012
duminică, 5 august 2012
Mintea pioasă
Mintea pioasă nu visează pentru ea nu zeu care să-i placă, ci Îl contemplă pe singurul Dumnezeu unic și adevărat. În plus, ea nu Îi atașează tot ceea ce îi convine, ci se mulțumește să-L păstreze așa cum s-a manifestat El Însuși; ba mai mult, mintea se va strădui și va avea întotdeauna grijă să nu se rătăcească sau să nu treacă peste voia Lui cu nechibzuință și obrăznicie.
El Îl recunoaște astfel pe Dumnezeu pentru că știe că El stăpânește peste toate lucrurile; și crede că El este călăuzitorul și protectorul său, abandonându-se acestei încrederi în El. Pentru că știe că El este autorul oricărui bine, dacă este oprimată de ceva, dacă îi lipsește ceva, ea recurge imediat la protecția Lui și așteaptă ajutorul Său.
Datorită convingerii că El este bun și milostiv, ea se odihnește în El cu o încredere absolută și nu se îndoiește că în bunătatea Lui iubitoare, îi va tămădui toate suferințele. Deoarece Îl recunoaște ca Domn și Tată, mintea pioasă consideră de asemenea că este potrivit și corect ca să-I respecte autoritatea în toate lucrurile, închinându-se majestății Sale, îngrijindu-se de progresul gloriei Lui și ascultându-i poruncile.
Pentru că Îl cunoaște ca pe un judecător drept, înarmat cu severitate pentru pedepsirea răutății, ea poartă întotdeauna înaintea ochilor imaginea scaunului Său de judecată, fiindu-i astfel teamă să-I trezeasca mânia. Și totuși, ea nu se teme atât de mult de ideea judecății lui încât să caute să fugă de ea, chiar dacă ar fi deschisă o cale de scăpare. Ea Îl acceptă la fel de bine ca pedepsitor al celor răi, cât și ca binefăcător al celor pioși.
Pentru că mintea pioasă își dă seama că pedepsirea celor neevlavioși și răi, cât și răsplata vieții veșnice acordate dreptății, aparțin în aceeași măsură gloriei lui Dumnezeu. Mai mult, această minte să înfrâneanează de la păcat, nu din teama de pedeapsă; ci, pentru că Îl iubește și Îl respectă pe Dumnezeu ca Tată, ea I se închină și-l adoră ca Domn. Chiar dacă nu ar exista Iad, ea s-ar cutremura doar la gândul că L-ar putea ofensa.
Autor: Jean Calvin
joi, 7 iunie 2012
Viață!
Între două bătai de inimă
Sentimentele se transformă în dansuri halcuinante
De lumină, umbră, penumbră și întuneric.
Între două bătăi de inimă
Dragostea este strâpunsă de spinul
trădării. Roșu, sângele țâșnește.
Între două bătăi de inimă
Domnește tăcerea. Judecătorul rostește:
VIAȚĂ!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)